Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că, pe când era în viaţă, nu participa la cununia celor ce veneau să o facă în Mânăstirea Cernigovului. Şi aceasta, pentru că, fiind înzestrat cu darul înainte vederii, cunoştea dinainte când cei ce se cununau mai erau sau nu feciori.
Totuşi o dată a rămas şi s-a rugat mult pentru cei doi tineri, iar la sfârşit a spus că: „această pereche într-adevăr a fost o pereche de feciori, fată şi băiat, pentru că am văzut Duhul Sfânt trecând de la unul la altul.”
Iată o mărturie din care se vede clar cât de importantă este pentru suflet starea de curăţie, trupească şi sufletească, a celor ce se căsătoresc şi cât de plăcută este înaintea lui Dumnezeu.

Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună tânărul sau tânăra este: până unde trebuie să meargă în relaţia de prietenie ce precede căsătoria? Până la relaţia trupească? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatore de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele vor îndemna să se facă aceasta. Se aduc şi argumente „medicale” şi „ştiinţifice” care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă. Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el?

Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care nu o fac până la căsătorie. Dacă tânărul este cu adevărat curajos, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese de ce le spun alţii, chiar cu riscul de a fi luaţi în batjocură.
Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.

Poate aţi auzit de deviza ”Make love, not sex!” Am văzut că în ultima vreme  această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.
Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.

Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus.
Dar pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.

Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad.

Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului.