Despre diagnosticul prenatal

V-aş spune ceea ce se face de mult în occident, se încearcă şi la noi – se face acest diagnostic prenatal, de preimplantare. De fapt vine din altă parte această idee, de a lua în evidenţă mamele cu risc, care pot avea copii bolnavi, fie genetic, fie cu malformaţii diferite care au avut în familie. Şi atunci facem acest diagnostic – geneticienii – depistăm un copil cu sindromul Down, o malformaţie sau diferite boli.

În occident au voie, şi la noi, aceste mame să ceară avort legal, întrerupere de sarcină şi au dreptul. Să ştiţi că peste 90%, mi-a spus un genetician din Craiova, că cer avort. Părerea mea este următoarea: indiferent de malformaţie are copilul, indiferent ce boală va avea acest copil, indiferent care este motivul, eu cred şi vă spun din experienţă că nu cred că omorând acest copil rezolvăm ceva. Acest rău niciodată n-o să-l putem îndrepta cu alt rău. Şi vă mai pot spune un lucru: cunosc părinţi care ştiau că vor avea copii bolnavi şi au avut curajul să-i nască.

Aceşti copii bolnavi din naştere, indiferent că-s cu un psihic retardat sau fizic sunt bolnavi sau au diferite malformaţii, sunt nişte cruci la care eu cred că noi întoarcem spatele. Credem că Dumnezeu nu ştie că noi o să avem un copil bolnav? Dumnezeu nu ştie că ne-a dat un copil bolnav? Din diferite motive. Din momentul în care avem curajul să naştem aceşti copii, şi am văzut mame care au născut aceşti copii, au venit cu mare bucurie şi mi-au spus că au avut o bucurie sufletească extraordinară că au adus pe lume aceşti copii şi-şi poartă crucea. Este ca şi cum ne întoarcem cu spatele la cruce, mi-a zis mie un părinte. Şi vă pot spune că aceşti copii sunt extraordinari. Eu cunosc copii bolnavi psihic şi să ştiţi că sunt copii extraordinar de curaţi, extraordinar de cuminţi, sunt copii cu care poţi să te înţelegi uneori chiar mult mai bine decât cu un copil sănătos.

Copiii cu malformaţii embrionare, de multe ori nu se nasc, fie se avortează, fie după naştere nu rezistă şi mor. O mamă a avut marele curaj de a naşte un astfel de copil, ştiam cu toţii că va muri, am chemat preotul, după naştere l-a botezat, a şi murit, şi acea mamă mi-a spus: „Credeţi-mă, doamna doctor, că în viaţa mea n-am avut o mai mare bucurie sufletească şi nu sunt deloc tristă. Nu ştiu de ce, dar Dumnezeu m-a întărit. Şi acest copil ştiu că s-a dus undeva, unde ştiu că e bine. Dar dacă-l omoram, aşa cum medicii mi-au cerut-o, oare cum eram eu în momentul de faţă?” Şi acum va avea următorul copil.

Mi s-au întâmplat atâtea cazuri, am riscat, dar întotdeauna am riscat fiindcă am citit cartea părintelui Porfirie, care cred că mi-a dat curaj. Am avut atâtea cazuri în care au venit mame la consiliere şi mi-au spus: „Doamna doctor, mâine îmi face medicul avort, copilul este bolnav, copilul va muri, copilul are probleme şi eu vreau acest copil”. Întotdeauna am încercat să le insuflu încredere, să se roage. Întotdeauna m-am dus la ginecolog, personal m-am rugat de ei să amâne cu 2-3 săptămâni acest avort, să vedem cum va evolua. Să ştiţi că din 10 cazuri, 9 s-au născut sănătoşi. Am văzut analize, în care eu m-am mirat că copiii aceia vor supravieţui, şi s-au născut sănătoşi.

Am avut un caz de schizofrenie, o femeie care mi-a venit în criză de schizofrenie. Am încercat să-i salvez copilul, ea a vrut copilul – era la avort. A ajuns la 9 luni şi a născut copilul. Ea a luat medicamente teratogene 3 luni, când copilul, era clar din punct de vedere medical, nu putea fi sănătos. Lua toate teratogenele la psihiatrie, am scos-o de-acolo, era în cămaşă de forţă. Vă pot spune că după ce a născut, dânsa şi-a revenit brusc, e sănătoasă la ora actuală. Era în schizofrenie cronică de mult timp. Copilul este perfect sănătos şi medicii mi-au zis că o să moară. N-a murit nici până în ziua de azi şi este perfect sănătos. Eu cred că trebuie multă credinţă, a părinţilor în primul rând.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004