Urmările avortului

Avortul are desigur multe alte aspecte. În primul rând incidente medicale, cum sunt perforările uterine, care de cele mai multe ori sunt urmate de hemoragii mari, în urma cărora trebuie extirpat uterul, dar şi alte incidente mai mici, dar nu fără urmări. În urma unui avort se pot produce şi alte efecte în afară de hemoragii, infecţii, şi mai ales, ce este mai grav: la tinere – asta văd mereu în clinică – avortul, mai ales primul avort, este mult mai grav. Avortul poate duce, în cele din urmă, la sterilitate.

Cea mai gravă nu este nici boala fizică, nu sunt leziunile fizice, trupeşti, care se vindecă într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, ci cel mai grav este că după avort apare aşa-zisul sindrom post-avort, care nu este altceva decât o boală sufletească. Nu o să găsiţi în nici o fişă medicală acest termen, nu este practic recunoscut, ci efectele traumatice post-avort, fie că sunt depresii nervoase, fie că sunt reacţii schizofrenice, fie că sunt psihoze – este sindromul post-avort. Noi încercăm să tratăm aceste afecţiuni de multe ori prin medicamente, de multe ori femeile ajung la medici, ajung la psihiatru. Vă pot spune că, fiind o boală sufletească, încă n-am văzut un sindrom post-avort vindecat nici cu medicamente, nici cu şocuri electrice, unde se ajunge de multe ori, după depresii nervoase cronice, psihoze sau chiar reacţii schizofrenice, ajungându-se chiar la schizofrenie.

Am văzut la psihiatrie atâtea cazuri, mai ales la tinere cu astfel de afecţiuni după avort! Avem tot mai multe tinere, mai ales eleve şi studente, care după avort intră mult mai uşor în acest sindrom, fiindcă psihic şi emoţional ele sunt mult mai labile. Şi vă pot spune că tot mai multe cazuri de suicid au fost şi în Cluj. Ultima dată, recent, o studentă a murit luând medicamente. A intrat în comă şi după trei zile a murit.

Problema este că acest sindrom este cu atât mai grav cu cât, într-adevăr, se produce la vârstă tot mai tânără.

Cred că ar trebui cu toţii să vă gândiţi şi să nu credeţi tot ceea ce auziţi şi vedeţi. Cred că ar trebui să mai întrebaţi medici şi apoi preoţii. Şi să întrebaţi, dacă se poate, pe aceste tinere care deja au un avort sau mai multe. Să întrebaţi pe aceste tinere sau pe aceste mame. Am mame, şi vă pot spune că am chiar foarte multe mame, după 7 avorturi, 8 avorturi,10 avorturi. Majoritatea mamelor îmi spun că au peste10 şi nu le-au mai numărat. Peste 10 nu le mai numără. Să ştiţi că sunt nişte epave sufleteşti. Trebuie să încercăm cu toţii să facem ceva.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004

Vindecarea sindromului post-avort

Care este rezolvarea acestui sindrom post-avort? Avem cazuri – şi am avut multe cazuri – care s-au rezolvat. Din fericire am observat că întotdeauna aceste simptome, foarte grave uneori după avort, trec deodată, trec cu totul, nu aşa cum credeţi, că e uitat un avort – niciodată nu este uitat un avort, orice femeie îşi aminteşte de un avort, chiar dacă majoritatea îmi spun că au ucis 10 sau peste 10 copii, nu uită.

Avortul nu se uită, dar se vindecă sufleteşte în momentul în care femeile ajung la un medic sufletesc, la un preot. În momentul în care nu mai repetă această greşeală, este şi singura şansă de a se vindeca de acest sindrom, prin pocăinţă, prin spovedanie şi prin împărtăşanie. Asta mi-o spun mamele, asta mi-o spun tinerele care vin.

Vin şi îmi spun mame sau tinere care nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit niciodată, că în continuare visează şi au coşmaruri, că pe aceşti copii de multe ori îi văd aşa, rupţi în bucăţi. De multe ori îmi spun că au în continuare depresii, indiferent de ce medicamente iau. Cred că noi medicii nu suntem încă în stare şi nici nu cred că vom fi, să tratăm şi să vindecăm o boală sufletească, ceea ce este de fapt sindromul post-avort.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004

Mărturii ale unor femei care au făcut avort

„Nu aş mai face-o niciodată, indiferent de părerea celor din jur”

„Mi-am avortat copilul. Odată cu el a murit şi ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi nicicând trezit la viaţă. Astăzi nu aş mai lua o astfel de hotărâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trăiesc cu o frică în mine de care nu mai pot scăpa. Am coşmaruri în care îmi apare o fetiţă care fuge spre mine cu braţele întinse şi întreabă mereu: De ce, mămico? De ce? Apoi mă trezesc udă de transpiraţie. Acest vis şi privirea fetiţei mă urmăresc continuu de când am avut acea intervenţie. De ce numai eu sunt pedepsită pentru fapta mea, nu şi fostul meu prieten, deşi a fost şi el părtaş?

Relatez această întâmplare pentru folosul tuturor femeilor. Gândiţi-vă foarte bine ce faceţi, pentru că vă vor chinui visele şi vă vor urmări privirile celor ce nu mai sunt…, nu permiteţi nimănui să vă constrângă, pentru că viaţa voastră va fi distrusă. Nu faceţi aceeaşi greşeală ca mine!”

Judith

„De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?”

„Toţi cei care m-au sfătuit să fac avortul în urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, părinţii, prietenele şi soţul meu –  m-au asigurat că aşa e cel mai bine pentru mine şi pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort, iar eu sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înţelege!

Vă rog spuneţi tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuiesc trupul şi sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?”

Jutta

din revista pentru elevi Schreibenkleister, Bad/Neustadt Baurische, Rhon, Germania

 

„Femeie, lasă copilul să trăiască şi voi avea Eu grijă de amândoi!…”

Mă numesc Daniela şi am descoperit acest site căutând pe internet un fel de alinare pentru suferinţa pe care o trăiesc de 9 luni…

Am să vă povestesc pe scurt viaţa mea complicată şi dureroasă. Am 38 ani şi am fost căsătorita până acum o luna. Am doi băieţi: de 20 si respectiv 18 ani. Cel de 18 ani are schizofrenie şi se pare că e cronică. O primă suferinţă în viaţa mea. A doua suferinţă a fost faptul că am fost obligată să mă căsătoresc cu soţul meu acum 18 ani fără să-l iubesc; nu voi intra în amănunte dar asta a fost… Nu l-am iubit niciodată drept pentru care m-am hotărât pentru divorţ.

În urmă cu doi ani am cunoscut un bărbat cu 9 ani mai mic decât mine si ne iubim foarte mult. Este bărbatul cu care sunt logodită şi religios. Cu soţul meu nu am avut cununie religioasă pentru că nu a dorit acest lucru.

Acum voi aduce în discuţie problema cumplită a avortului: în primul an când l-am cunoscut pe acest bărbat, Peti se numeşte,  mi-am dorit foarte mult un copil. El era plecat în Statele Unite şi trebuia să vină în decembrie anul trecut ceea ce s-a şi întâmplat. Până să vină mă rugam Domnului nostru Iisus să-mi dea un copil şi plângeam cu lacrimi amare de câte ori îmi imaginam acel copil. Bărbatul din viaţa mea, cel pe care-l iubesc, îl dorea şi el.

Într-o seară am avut un vis, după lacrimile pe care le vărsam zilnic în care Domnul Iisus mi-a apărut şi mi-a spus: „Nu plânge femeie ca până nu se termină anul vei avea copilul”. M-am trezit emoţionată şi marcată. Nu-mi venea să cred ca Domnul Iisus mi-a auzit dorinţa…

Peti a venit pe 15 decembrie şi am să vă spun că – există minuni dumnezeieşti  – în perioada 25-30 decembrie am rămas însărcinată!!! Pe data de 10 ianuarie mi s-au confirmat 3 săptămâni de sarcină! Pentru mine  A FOST SI VA RĂMÂNE O MARE MINUNE PE CARE DOMNUL NOSTRU MI-A ÎNDEPLINIT-O.

Însă, acest copil trebuia să se nască, iar eu nu eram divorţată încă: aveam şi am un copil cu probleme, Peti urma să se întoarcă în Statele Unite pentru încă ceva vreme, nu aveam nici un sprijin care să mă ajute în a păstra copilul. Au urmat două luni şi jumătate de chinuri, lacrimi si frământări: să păstrez sau nu sarcina. Pentru mine era şi va rămâne un dar divin….

Însă conştiinţa crudă şi raţiunea tăioasa mi-au „spus”: ai deja un copil cu probleme, îngrijeşte-te de acesta şi lasă-l pe celălalt… nu e drept să-l ignori şi să-l sacrifici pe cel bolnav…”

Şi astfel, plângând şi frământându-mă,  am avut al doilea vis cu Domnul Iisus care mi-a spus: “Femeie, lasă copilul să trăiască că voi avea Eu grijă de amândoi!…”.

Am fost şocată…! Şi cu toate aceste semne sunt o mare criminală. Pe data de 2 februarie am înfăptuit crima şi am renunţat la copil… am ignorat darul şi mesajele divine.

Nu am cuvinte care să arate starea în care, încă, mă aflu: sunt deprimată, iau tranchilizante şi antidepresive, am îmbrăcat un copil de 9 luni luat de pe strada, i-am luat jucării, dar nimic… Nici o rugăciune nu mă ajută… Nici un sfat nu-mi schimbă starea!

Şi încă ceva important! Cât timp eram însărcinată, Răzvan, băiatul meu bolnav a fost bine. Nu avea halucinaţii, nu auzea voci… Însă după avort copilul s-a îmbolnăvit şi nu mai intră în lumea reală cu nici un tratament antipshihotic. Se pare că îl pierd şi pe el  în lumea lui ireală. Dar cred că aceasta este una din pedepsele pe care le merit pentru fapta mea! Nu aveam dreptul să iau viaţa acelui copil mai ales ca era aşa de dorit şi era şi un dar divin! Răzvan nu-şi mai revine, trăieşte în lumea lui cu vocile false şi halucinaţiile, şi nici eu nu-mi mai revin. Urmează să mă căsătoresc cu Peti curând şi am sperat că dacă voi avea alt copil cu el îmi voi reveni… Am analizat aceste lucruri şi tot nu este bine… Crima înfăptuită rămâne adânc în suflet!

Ştiu că e lungă această mărturisire dar aş dori să o publicaţi, ca să opriţi şi alte viitoare crime împotriva unor suflete nevinovate, împotriva darului divin cu care Dumnezeu ne consfinţeşte viaţa. Pentru că un copil este o minune!

Nu am cuvinte să vă spun toată gama de sentimente în care trăiesc: inutilitate, disperare, vinovăţie, suferinţă…

DAR…! CEA MAI MARE PEDEAPSĂ ESTE CEA DATĂ DE CONŞTIINŢA CARE MĂ CHINUIE!!!… Şi nu cred că există scăpare pentru asta.

În fiecare marti… e zi de post pentru mine… într-o marţi s-a întâmplat.

Voi rămâne toată viaţa marcată de acest eveniment şi vreau să vă spun acum, când plâng iar: opriţi-vă să ucideţi suflete nevinovate!!! Ce urmează după aceasta e cumplit de trăit, şi sentimentul de a  fi o criminală e copleşitor şi degradant.

Oare cine sau ce mă poate ajuta pentru că simt cum viaţa mea se sfârşeşte!…
Oare unde este copilaşul meu acum?

Daniela