Category Archives: Viaţa embrionară

Viaţa pruncului în pântec

Despre diagnosticul prenatal

V-aş spune ceea ce se face de mult în occident, se încearcă şi la noi – se face acest diagnostic prenatal, de preimplantare. De fapt vine din altă parte această idee, de a lua în evidenţă mamele cu risc, care pot avea copii bolnavi, fie genetic, fie cu malformaţii diferite care au avut în familie. Şi atunci facem acest diagnostic – geneticienii – depistăm un copil cu sindromul Down, o malformaţie sau diferite boli.

În occident au voie, şi la noi, aceste mame să ceară avort legal, întrerupere de sarcină şi au dreptul. Să ştiţi că peste 90%, mi-a spus un genetician din Craiova, că cer avort. Părerea mea este următoarea: indiferent de malformaţie are copilul, indiferent ce boală va avea acest copil, indiferent care este motivul, eu cred şi vă spun din experienţă că nu cred că omorând acest copil rezolvăm ceva. Acest rău niciodată n-o să-l putem îndrepta cu alt rău. Şi vă mai pot spune un lucru: cunosc părinţi care ştiau că vor avea copii bolnavi şi au avut curajul să-i nască.

Aceşti copii bolnavi din naştere, indiferent că-s cu un psihic retardat sau fizic sunt bolnavi sau au diferite malformaţii, sunt nişte cruci la care eu cred că noi întoarcem spatele. Credem că Dumnezeu nu ştie că noi o să avem un copil bolnav? Dumnezeu nu ştie că ne-a dat un copil bolnav? Din diferite motive. Din momentul în care avem curajul să naştem aceşti copii, şi am văzut mame care au născut aceşti copii, au venit cu mare bucurie şi mi-au spus că au avut o bucurie sufletească extraordinară că au adus pe lume aceşti copii şi-şi poartă crucea. Este ca şi cum ne întoarcem cu spatele la cruce, mi-a zis mie un părinte. Şi vă pot spune că aceşti copii sunt extraordinari. Eu cunosc copii bolnavi psihic şi să ştiţi că sunt copii extraordinar de curaţi, extraordinar de cuminţi, sunt copii cu care poţi să te înţelegi uneori chiar mult mai bine decât cu un copil sănătos.

Copiii cu malformaţii embrionare, de multe ori nu se nasc, fie se avortează, fie după naştere nu rezistă şi mor. O mamă a avut marele curaj de a naşte un astfel de copil, ştiam cu toţii că va muri, am chemat preotul, după naştere l-a botezat, a şi murit, şi acea mamă mi-a spus: „Credeţi-mă, doamna doctor, că în viaţa mea n-am avut o mai mare bucurie sufletească şi nu sunt deloc tristă. Nu ştiu de ce, dar Dumnezeu m-a întărit. Şi acest copil ştiu că s-a dus undeva, unde ştiu că e bine. Dar dacă-l omoram, aşa cum medicii mi-au cerut-o, oare cum eram eu în momentul de faţă?” Şi acum va avea următorul copil.

Mi s-au întâmplat atâtea cazuri, am riscat, dar întotdeauna am riscat fiindcă am citit cartea părintelui Porfirie, care cred că mi-a dat curaj. Am avut atâtea cazuri în care au venit mame la consiliere şi mi-au spus: „Doamna doctor, mâine îmi face medicul avort, copilul este bolnav, copilul va muri, copilul are probleme şi eu vreau acest copil”. Întotdeauna am încercat să le insuflu încredere, să se roage. Întotdeauna m-am dus la ginecolog, personal m-am rugat de ei să amâne cu 2-3 săptămâni acest avort, să vedem cum va evolua. Să ştiţi că din 10 cazuri, 9 s-au născut sănătoşi. Am văzut analize, în care eu m-am mirat că copiii aceia vor supravieţui, şi s-au născut sănătoşi.

Am avut un caz de schizofrenie, o femeie care mi-a venit în criză de schizofrenie. Am încercat să-i salvez copilul, ea a vrut copilul – era la avort. A ajuns la 9 luni şi a născut copilul. Ea a luat medicamente teratogene 3 luni, când copilul, era clar din punct de vedere medical, nu putea fi sănătos. Lua toate teratogenele la psihiatrie, am scos-o de-acolo, era în cămaşă de forţă. Vă pot spune că după ce a născut, dânsa şi-a revenit brusc, e sănătoasă la ora actuală. Era în schizofrenie cronică de mult timp. Copilul este perfect sănătos şi medicii mi-au zis că o să moară. N-a murit nici până în ziua de azi şi este perfect sănătos. Eu cred că trebuie multă credinţă, a părinţilor în primul rând.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004

Ce nu se spune despre metodele contraceptive

Pilulele contraceptive. În anii ’55 au încercat doi medici din America să descopere o metodă contraceptivă. Ei au aflat că cei doi hormoni, şi estrogen şi progesteron, pot să pună ovarul în repaus. Însa de curând s-a dovedit că aceşti hormoni de fapt nu fac altceva decât să producă unele, şi chiar mari, dereglări în organism.

În momentul în care noi luăm pilula, noi introducem în organism, de fapt, un surplus de hormoni, nu naturali, ci sintetici (hormoni modificaţi în laborator). Structura lor chimică este în aşa fel modificată ca să aibă un efect maxim contraceptiv şi abortiv. Şi în primul rând abortiv.

În momentul în care ingerăm aceşti hormoni, nu se întâmplă ca în cazul celor naturali, când, dimineaţa, după un timp de înjumătăţire, se elimină din organism orice surplus de hormoni naturali. Aceştia sunt hormoni sintetici, chimici, care se depozitează în timp în organism. Oricine care ia pilula timp de ani de zile, şi mai ales cinci ani şi peste cinci ani, va avea un stoc de hormoni în ficat. Acest stoc de hormoni din ficat va produce în lanţ nişte reacţii ireversibile, cronice, care duc la boli cronice, pe care noi, medicii de familie ne străduim să le vindecăm. Şi nu reuşim. Este deja târziu!

Pilula nu este doar contraceptivă, este şi abortivă. Pilula duce la avorturi. Ele nu fac nimic altceva decât înlocuiesc un avort chirurgical cu un avort hormonal. Ce înseamnă acest lucru?

Avort hormonal. În momentul în care aceşti hormoni intră în organism, ei acţionează astfel: în primul rând pun ovarul în repaus, în al doilea rând acţionează pe mucoasa uterină.

Ce fac aici? Când are loc fecundarea – pentru că trebuie să ştiţi că pilula are o mare rată de eşec, între 3 şi 8 %, chiar mai mult – în acel moment copilul, după fecundare ajunge în mucoasa uterină. Mucoasa uterină este modificată de această pilulă în aşa fel, este chiar distrusă, ca acest copil să nu se poată nida şi atunci el este avortat. Şi iată că se ajunge la un avort. Statistic, o femeie care ia o pilulă timp de 2-3 ani de zile are cel puţin două avorturi hormonale.

Tu iei o pilulă, are loc fecundarea, care duce, desigur, la acea sarcină nedorită, copilul ajunge la nivelul uterului unde este avortat după aproximativ 7-14 zile. Copilul care este avortat este atât de mic încât nu se vede, nimeni nu-şi dă seama că are un avort, doar atâta îşi poate da seama o femeie, că are un ciclu menstrual mai abundent, dar este de fapt un copil avortat. Luând pilula 5 ani, o femeie are deja multe avorturi hormonale. Ea nu le ştie, nu le conştientizează, dar ne trezim cu sindrom post-avort hormonal.

Sindromul post-avort hormonal. Am studiat cazuri de sindrom post-avort hormonal. Ce înseamnă asta? Că deşi nu au nici un avort chirurgical, sunt tot mai multe cazuri de femei care intră în depresii nervoase cronice, care intră exact în acelaşi sindrom post-avort, cu aceleaşi simptome, după ce iau ani şi ani de zile pilula.

De aceea cred că avortul hormonal este mult mai periculos, pentru că nu ştii că ai făcut avort, şi am cazuri chiar de schizofrenie. Am avut cazuri de femei care au luat pilula ani şi ani de zile şi ajung în acest sindrom post-avort fără să aibă nici un avort chirurgical.
Sigur că o să spuneţi că pilula totuşi este şi contraceptivă. Este, e adevărat, dar micropilula, cu cât se ajunge la o scădere a cantităţii substanţelor hormonale de inhibare a ovulaţiei, ca să nu dea acele reacţii secundare, cu atât mai mult e abortivă.

Boli favorizate de pilulă.
După vârsta de 35 de ani pilula nu se mai administrează. De ce dintr-o dată, după 35 de ani, nu mai e voie să se administreze pilula? Fiindcă ea produce şi favorizează o mulţime de boli cronice. Pilula produce aceleaşi boli cronice şi înainte de 35 de ani şi s-a dovedit – cel puţin materialele care au venit din străinătate au dovedit că, chiar prin întreruperea pilulei după ani de zile, nu se poate stopa cursul acestor boli.
Şi care sunt aceste boli? Aceste boli sunt date de acel stoc de hormoni care rămân în organism. Mai ales afecţiunile cardiace.

Vedeţi, în momentul în care se ia pilula, organismul este de fapt păcălit. Asta ce înseamnă? Fiind pus în repaus ovarul, el reacţionează ca şi cum femeia este gravidă. Acesta este motivul pentru care, ani de zile luând pilula, organismul reacţionează în aceşti ani ca şi când ar avea o sarcină. Şi atunci cresc cheagurile, apar acele tromboflebite, creşte colesterolul, creşte hipercoaguabilitatea sângelui. Colesterolul duce la acele boli cardiace, apar toate celelalte reacţii secundare, de obezitate să nu mai spun, te simţi ca şi în sarcină.

Ştim bine că pilula, după ani de zile de administrare, poate duce la tromboflebite. Tromboflebitele sunt cele care în 2/3 din cazuri duc la tromboflebite profunde, cronice. 2/3 din tromboflebite sunt date de pilulă.

De ce credeţi că după ani de zile de pilule se ajunge la un cancer de sân sau la cancer de col? După vârsta de 25 de ani, pilula creşte cel puţin cu 4 % riscul de cancer la sân. Cancerul de col uterin, la fel. Apoi cancerul de piele, este favorizat de pilulă. La fel diabetul zaharat, accidentele cerebrale vasculare sunt date în mare parte de pilula luată ani şi ani de zile. Am avut cazuri în care primeam bilete de la institutul inimii că anumite femei aveau o hipertensiune arterială gravă sau insuficienţă cardiacă sau infarct miocardic, făcute din cauza unui exces de pilule, luate peste 10 sau chiar 20 de ani.

Şi atunci au venit ginecologii nemţi, şi au zis: nu mai dăm pilula, că iată, rezolvă mici lucruri şi dă mari necazuri: provoacă sterilitate, chiar tulburări mari de ciclu, provoacă atâtea şi atâtea boli!

Dr. Rudolf Einman împreună cu ceilalţi ginecologi au spus că este cel mai ucigaş medicament care a existat vreodată şi care se dă acestor tinere. De ce credeţi că, după 35 de ani, dintr-o dată nu se mai dă? În Germania, după ce au murit atâtea tinere şi într-un singur an au fost 370 de accidente vasculare cerebrale, 4 dintre ele au murit – între 14 şi 25 de ani – s-a pus problema şi au fost daţi în judecată aceşti ginecologi. Avem decese, dovedite ştiinţific, că sunt din cauza pilulei. Şi atunci au recunoscut ginecologii şi oamenii de ştiinţă că e adevărat şi s-a impus o listă întreagă de analize înainte ca să se dea această pilulă.

Să ştiţi că se poate renunţa la ea în toate afecţiunile în care medicii le recomandă ca tratament. Chistul ovarian se rezolvă la prima naştere de obicei, tulburările menstruale se rezolvă la doi ani după primul ciclu menstrual. Este normal ca aceste tulburări să existe. Ciclul nu se reglementează decât după doi ani. Să nu mai vorbim de endometrioză, care apare de obicei din cauza avorturilor. Şi cu pilulă nu rezolvi ceea ce ai stricat cu avortul.
Dar ştiţi ce fac medicii, mai ales în occident? Mai mult de 4-8 luni nu recomandă pilula. La noi în ţara după 8 luni nu se opreşte, în occident după 8 luni se face pauză. La noi nu se face pauză. Se dă 3 ani, 2 ani, 5 ani. După un singur an deja, o tânără a fost paralizată. După un singur an pot apărea efectele, pentru că depinde de fiecare organism cum reacţionează la pilulă. Sunt persoane care au o hipercolesterolemie familială, altele care au înclinaţie spre diabet, altele care au atâtea şi atâtea probleme şi pilula nu face decât să le agraveze, inclusiv hepatitele şi altele. Mamele noastre, în trecut, nu se tratau cu pilulă, şi totuşi câţi copii năşteau? Sterilitatea se ştie că este dată de pilulă, care ani şi ani de zile bombardează această mucoasă uterină.

Singurul lucru de care încă se miră medicii şi este cu semn de întrebare: depresie nervoasă. De ce pilula dă depresie nervoasă? Eu am încercat să explic cu acest avort hormonal. Foarte mulţi încearcă să dea vina pe altceva, dar nu ştiu pe ce putem să dăm vina. Majoritatea elevelor care vin şi îmi spun că din cauza unui chist ovarian iau această pilulă de un an sau doi, la toate le spun să întrerupă, lei 4 luni ca în Germania, iei 6 luni. Dacă nu se rezolvă după 8 luni, întrerupi, că n-o să se rezolve nici după 2 ani, dimpotrivă, rămâi sterilă.

Pilula de urgenţă este o cantitate de hormoni, estrogen şi progesteron, care însumate duc la avort în primele zile de sarcină. Cantitatea lor e atât de mare, este ca şi dacă iei o pilulă timp de 2-3 ani într-o singură doză sau în două doze – cel puţin estrogen. De aceea această pilulă de urgenţă este atât de periculoasă încât duce de multe ori la hemoragii. Produce doar avorturi. Deci încă o dată: această pilulă de a doua zi nu este contraceptivă, ci avortează copilul.

Medicamentul cel mai bine vândut în lume să ştiţi că este pilula.

(dr. C. Todea-Gross – Conferinţă la Oradea, 2004)

Statisticile actuale demonstrează eşecul total al programe de planificare, nu numai în Statele Unite, ci în lumea întreagă, în ceea ce priveşte reducerea cazurilor de sarcină sau a numărului de adolescenţi activi sexual, în ultimii 20 de ani activitatea sexuală premaritală aproape s-a dublat la adolescenţii din SUA (The Miami Herald, 5 ianuarie 1991). Statele Unite, ţara cu cele mai multe contraceptive, inclusiv pentru minori si fără acordul părinţilor, înregistrează cele mai numeroase cazuri de sarcină la adolescente din lumea industrializată. (International Dateline, septembrie 1991).

(Consultanţi ştiinţifici: dr.med. Rudoff Ehmann – Elveţia, dr.med. Antun Lisec – Croaţia)

Partea cea mai gravă este cea nevăzută, despre mentalitatea anti-baby pe care o împărtăşesc majoritatea dintre concetăţenii noştri. Copiii cei mai firavi sunt principalele victime încă atunci când nu au nici un mijloc de apărare, atunci când sunt ucişi într-un sistem aşa-numit medical.

V-aţi pus întrebarea vreodată ce înseamnă viitorul neamului pentru noi? Vedeţi dincolo de ziua de mâine? Ce viitor putem prevedea cu o ţară secătuită de copii? Noi suntem o ţară de pensionari. Pentru că în România pensionarii sunt vreo 6,5 milioane, iar încadraţii activi sunt sub 4 milioane. E ceva ce nu s-a mai auzit.

Şcolile s-au golit. Dacă mergeţi acum în sate în care şcolile s-au creat cu foarte mare greutate, au dispărut pur şi simplu din lipsă de copii. Nu mai e nevoie de şcoli. Pentru cine să mai fie şcoli? Casele ele însele sunt goale. Ţara noastră bogată nu-şi mai poate hrăni pruncii!

Este un adevăr foarte simplu şi esenţial, fundamental: copiii sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. Noi nu mai ştim ce înseamnă binecuvântare. Pentru foarte multe familii copiii nu mai sunt binecuvântare, ci sunt blestem.

Oare de ce nu poţi să-l iubeşti pe copilul acela nenăscut tot aşa ca şi pe cel născut ştiind că diferenţa între ei este numai de vârstă? Peste câteva luni, copilul nenăscut va fi tot aşa de scump, tot aşa de unic, tot aşa de nepreţuit ca şi copilul de care nu te poţi despărţi.
Copiii sunt trataţi pur şi simplu ca nişte guri de hrănit. Ori nu este aşa. Copilul este şi cel care, foarte curând, va deveni un producător.

Nimic mai de plâns decât ceea ce vezi astăzi peste tot: nişte părinţi bătrâni, lăsaţi singuri să se descurce. N-au în jurul lor pe care să-i ajute. De multe ori când vezi bătrâni cu totul neajutoraţi, ajunşi de plâns, şi te uiţi mai de aproape la ei, îţi dai seama că îşi merită soarta. Ei şi-au făcut-o, cu voia lor. Ei n-au vrut copii. Şi acum au ajuns de aruncătura tuturor. Dar ne-o spune firea însăşi, dacă suntem atenţi la ceea ce înseamnă omul şi la ceea ce înseamnă familia, ne dăm seama că ei sunt binecuvântarea lut Dumnezeu. Ce lucru mare e un copil! Te uiţi la el şi vezi că totul este minunat. Este făptura lui Dumnezeu. Ştiţi că România este o ţară scăldată în sângele pruncilor nevinovaţi. Şi de aceea, la toate devierile vieţii noastre răzbate prezenţa acestui blestem. Şi chiar dacă vom intra în comunitatea europeană, chiar dacă vom începe să avem bani şi maşini frumoase, chiar dacă vom începe să avem şosele şi autostrăzi, ca-n occident, blestemul tot va stărui asupra noastră, atâta vreme cât nu ne vom întoarce, cât nu ne vom da seama de marele păcat în care ne aflăm.

(Preot Vasile Mihoc – tată a 13 copii)

Veţi spune poate că acest copil avortat în primele ore sau zile de viaţă, nu este încă format. Să ştiţi că nu este adevărat, deoarece din momentul fecundării, adică a unirii ovulului cu spermatozoidul, zigotul, adică embrionul este deja format şi însufleţit. Această însufleţire este o taină pe care numai Dumnezeu o ştie, dar argumentele le găsim şi ni le arată Biserica în Vechiul şi Noul Testament din Sfânta Scriptură, dar le găsim şi în scrierile Sfinţilor Părinţi.

În primul rând este porunca dată de Dumnezeu: „Să nu ucizi!” Nu ni se dă nici un motiv să credem că pot exista circumstanţe atenuante.

Regretatul părinte Ilie Cleopa, fost vieţuitor în Mănăstirea Sihăstria, ne spune: «Toate păcatele sunt păcate, dar pruncuciderea (avortul) este mai mare decât toate. O femeie care a făcut un singur avort, este oprită de la Sfânta împărtăşanie 20 de ani. Este ucidere de om.

Să nu-mi spui mie, cum venise o femeie: „Da, părinte, dar era numai de o lună”. O lună? Auzi ce spun Sfinţii Părinţi? „Precum când tună şi fulgeră odată ai văzut lumina fulgerului, odată auzi tunetul aşa este şi zămislirea pruncului”. Dacă Dumnezeu vrea atunci să zămislească un copil, în aceeaşi clipă se zămisleşte şi trupul şi sufletul, în aceeaşi clipă. Şi dacă după împreunare ai încercat să împiedici naşterea şi să faci vreun avort, chiar şi după un ceas după ce te-ai împreunat, ucigaş de om eşti.

Ori ucizi omul de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit, tot ucidere este, pentru că stai împotriva lui Dumnezeu, a Creatorului, care a scris la început, aţi văzut ce spune Scriptura: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi. Dumnezeu Atotcreatorul creează, cum zice proorocul: „Eu creez duhul omului în pântecele maicii lui”.»
Canoanele, în care se exprimă oficial şi autentic gândirea Bisericii, privesc avortul ca pe un caz de faptă voită şi intenţionată şi de aceea fixează ca pedeapsă pentru făptaşi şi complici, pedeapsa cuvenită uciderii.
 

Sărut mâna, măicuţa mea!

Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ţi şoptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist şi de îndurerat, pentru că vrei să mă omori, crezând că-ţi sunt o grea povară…

Dar tu nu ştii cât e de greu să nu-ţi aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îţi văd chipul tău, măicuţă dragă.

Cât aş vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, pace şi bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună şi cum am învinge toate necazurile şi mai ales ce frumoasă ar fi viaţa alături de tine!

Aş vrea şi eu să mă pot bucura de frumuseţea cerului senin, să alerg cu voioşie prin câmpul înflorit, să-ţi împletesc mândră cununiţă şi să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certăreţe…

Ţi-aş încânta sufletul cu multe ghiduşii, iar drăgălăşeniile mele ţi-ar descreţi fruntea în clipele de cumpănă. Te-aş ocroti şi m-aş face scut împotriva necazurilor.

Nu gândi că sunt mic şi neputincios, pentru că, primindu-mă pe mine în viaţa ta, măicuţă bună, pe Pruncul Hristos îl primeşti. Tresar de bucurie gândind cum ţi-ai rezema capul obosit pe umărul meu şi câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneţilor tale.

Măicuţă, trebuie să-ţi mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâşia şi mă va transforma în bucăţele mici, fără de viaţă, care vor ajunge la gunoi…

Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara şi cum tremur de frică?

Măicuţă dragă, aş vrea să mă pot uita în ochii tăi şi să te rog să ai milă de mine, să-ţi zâmbesc drăgălaş – cum numai eu ştiu – şi să te strâng în braţe şi să-ţi dau forţă şi curaj, încredere şi convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăţi, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.

Tu ştii cât e de greu să suporţi o nedreptate: o observaţie, o mustrare venită din partea cuiva care-ţi răneşte doar orgoliul. Imaginează-ţi ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptăţii tale, când tu mă dai nu numai morţii pământeşti, care e atât de grea, dar mă lipseşti şi de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze şi să-ţi dea putere, înţelepciune şi un pic de dragoste şi milă şi pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca

Spunea Părintele Arsenie: „Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: – De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: – Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană’’.

Altădată ne-a spus: „Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: „Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească – n.n), mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi:
– O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!” De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune, crescut cu rugăciune.
Şi spunea Părintele: „De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă când sunteţi însărcinate: Doamne, dă-mi un copil bun, cuminte, care să-ţi slujească Ţie; pentru tine Doamne? Care din voi aţi citit în timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului şi alte cărţi bisericeşti? Voi ziceţi că nu aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi’’

Apoi, unei femei căreia îi murise copilul atins de un tren i-a spus: „Ştii de ce l-a atins trenul? Pentru că l-ai iubit mai mult decât pe Maica Domnului. Întâi trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu şi apoi pe copil’’. Altei femei i-a spus: „Tu vii şi te plângi că copilul tău e beţiv, dar atunci când aţi zămislit copilul, soţul tău era beat’’, iar alteia care se plângea că are un băiat hoţ i-a spus că şi ea a furat când era însărcinată cu el. (Miloşan Violeta, Recea)

O bună parte din învăţăturile Părintelui vizau familia; era cu desăvârşire împotriva avorturilor. Odată era o doamnă la Părintele şi se plângea că are un singur băiat care nu se căsătoreşte. Părintele i-a spus: „Nici nu o să se căsătorească, aici ţi se opreşte neamul.” Tot din cauza avorturilor…

S-a dus la Părintele o femeie însărcinată care nu voia să aibă copii. Părintele i-a zis: „Dacă tu nu faci copilul ăsta, fata asta, omori mama a doi preoţi.” Peste vreo 20 de ani fata a născut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat dacă au ajuns preoţi dar sigur aşa este. (Taflan Maria, com. Mândra)

Altădată Părintele a spus: „Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.”

Mai mult decât viaţa

O întristare de moarte îmi copleşeşte sufletul şi-mi acoperă totul şi n-am nici noapte, nici zi şi mă îneacă într-o mare de lacrimi. Tu mi-ai luat mai mult decât viaţa! E rău care te doboară pentru o clipă, e şi rău care te sfâşie ani de zile sau chiar o viaţă întreagă, dar răul pe care mi l-ai făcut tu nu se termină niciodată!

Şi-mi plâng nefericirea şi te plâng şi-mi cuprind clipa morţii în ani de lacrimi şi nu ştiu de voi putea să zic vreodată: „Te iert!”. Şi-mi plâng şi neputinţa de a te ierta şi totuşi simt că n-aş putea să te privesc prin neguri de iad chiar dacă tu nu m-ai iubit nicicând. Şi fiecare clipă nouă mie îmi e tot amintire, căci îmi trăiesc de-a pururi clipa morţii, secundele arzânde ce mi-au sfâşiat şi carnea şi sufletul, chinurile cumplite ce mi-au furat pentru totdeauna veşnicia raiului.

Iar seara, când ostenită mai stărui o vreme printre amintiri, printre dorinţe sau neîmpliniri, atunci, seara, te privesc şi-mi tremură sufletul de durere şi de întrebarea: te mai gândeşti tu, oare,  la mine? Mă culci tu măcar seara într-o amintire? Şi, oare, de te mai gândeşti la mine, cum îmi spui? Te-ai gândit tu vreodată să-mi dai un nume? Sau poate că abia acum ai vrea şi poate că mai mult aşa, ca un nume dat unei amintiri!?

Te-ai ruşinat cu mine încă de la început, căci nu erai căsătorită, ţi-ai zis că nu vrei o viaţă de chin pentru noi doi şi mi-ai lăsat în schimb veşnicia celui mai dureros regret! Eu n-am cunoscut lumea voastră, eu n-am iubit şi nici n-am fost iubit şi eu nu voi gusta niciodată veşnicia raiului. Dar toate astea chiar s-ar fi putut… Numai să mă fi iubit puţin… Atâta doar: tu să mă fi iubit puţin… Şi-n veci nu pot să mă împac cu gândul că mi-ai refuzat totul, totul şi încă de la început şi-mi plâng de milă în orice clipă şi-mi plâng durerea pe care am văzut-o iară şi iară şi-n ochii altora, că încă mulţi nefericiţi mai sunt ca mine şi mulţi pe pământ şi în cer plâng pentru noi!

Voi, de vedeţi cumva o fată necăjită, sau un copil sărman asupriţi de negura tristeţii, cum îşi picură din ochi adâncul sufletului, ori un bătrân de vedeţi, cu sufletul schilodit de necazuri ce l-au schingiuit o viaţă până la lacrimi, vi se topeşte inima şi plângeţi o dată cu ei şi i-aţi odihni în sufletul vostru şi veşnic i-aţi feri până când şi de umbra răului. Dar aţi văzut voi, oare, un înger plângând? Aţi văzut voi vreodată o fire atât de măreaţă, un voievod de lumină, de putere şi de bunătate, un slujitor curat al iubirii izvodind îndurerată rouă din ochii topiţi de milă? Eu am văzut. Eu am văzut la moartea mea şi plâng şi acum de câte ori îl văd în amintire sau aievea şi nu-nţeleg cum voi n-aţi avut o clipă de iubire pentru mine, iar el, noian de iubire a revărsat peste mine în orice clipă. Şi de l-aţi fi văzut şi voi, sau pe sfinţi de i-aţi fi văzut cum au plâns pentru mine, pe Maica Domnului de aţi fi văzut-o cu inima strânsă şi strângându-şi Pruncul în braţe, o clipă doar de-aţi fi văzut, nespus m-aţi fi iubit. Hristos a plâns pentru mine, dar voi n-aţi plâns.

Eu am văzut şi oameni scoşi din iad, oameni plângând de bucurie că iubirea celor care-au rămas după ei şi haina botezului în Hristos i-au scos din chin. Şi iarăşi am plâns şi o veşnici
lacrimi aş da pe-un strop din apa de botez. Câteva luni din viaţa ta să-mi mai fi dat, câteva luni, atâta doar şi doar botezul şi-apoi chiar dacă m-ai fi omorât, eu te-aş fi binecuvântat în veac.

Plâng fraţi după mine în rugăciune şi eu mă topesc tot privind la ei. Şi iată că eu n-am să am în veci lângă mine, în faţa altarului, o fată în alb. Pentru un blid de mâncare, pentru câteva haine, nu mi-ai dat măcar o zi de viaţă, nu mi-ai dat nici botezul şi mi-ai furat şi veşnicia raiului. Pentru toţi e dat darul botezului, pentru toţi şi tu n-ai vrut să-mi dai darul lui Dumnezeu. Ţi-a fost aşa de ruşine cu mine, dar să mă omori nu ţi-a fost deloc. Şi ai spălat tu, oare, ruşinea ta cu moartea mea? Iar trupul meu ca pe un gunoi l-aţi aruncat. Eu n-am putut decât să primesc tot ce-aţi vrut voi; botezul nu era de la voi şi voi nu mi l-aţi dat.

Tu nu m-ai cunoscut şi nu m-ai iubit şi nici nu m-ai urât; dar m-ai ucis. De-ai fi murit tu atunci, nimeni şi nimic nu te-ar fi ferit de iad. Iar de mureai la naşterea mea, pe veci erai cinstită-n rai. Dar tu m-ai lipsit atât de uşor şi de soare şi de colegii de şcoală şi de iubire şi de rai. O zi să-mi fi dat şi botezul şi chiar dacă m-ai fi părăsit eu tot te-aş fi iubit nespus. Cum tu, care ai primit viaţa şi-ai cunoscut-o, n-ai vrut s-o am şi eu? Iar de m-ai fi născut şi-aş fi murit cândva, peste ani, cât ai fi plâns după mine!… Atunci tu n-ai vărsat o lacrimă şi totuşi eu rămân fiul tău, eu care nu am zi de naştere, eu care am doar zi de moarte.

Rău de moarte ţi-ai făcut cu mine, mamă. Pentru nici un cunoscut sau necunoscut tu n-ai hotărât moartea; şi totuşi, pentru mine ai hotărât-o.

Şi plâng neîncetat de mila mea şi neîncetat plâng de mila ta şi plâng de mila omului. Şi nu e gând ca să-mi aline o clipă sfâşierea… Şi-atunci, când va fi să ne vedem, poate că ai să plângi şi tu, căci poate mă vei iubi puţin…, măcar atunci…, măcar de-atunci…

Jurnalul unui copil nenăscut…

5 octombrie: De astăzi începe viaţa mea. Părinţii mei nu ştiu încă acest lucru, sunt mai micuţă decât seminţele unui măr, dar totuşi trăiesc. Voi fi o fetiţă cu părul blond şi cu ochii albaştri. În mine sunt deja înscrise trăsăturile de mai târziu, chiar si faptul că o să-mi placă florile.
 
19 octombrie: Sunt unii care spun că nu sunt o persoană reală, că doar mama mea există. Dar sunt o persoană reală, aşa cum o fărâmitură de pâine este tot pâine. Eu şi mămica suntem două persoane reale.
 
23 octombrie: Astăzi am deschis pentru prima oara guriţa. Ei bine, cam peste un an pe faţa mea se va aşterne zâmbetul. Şi mai târziu voi putea să vorbesc… Şi ştiu că primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început să bată de astăzi. Până la sfârşitul vieţii, în orice clipă se va auzi uşor ritmul ei. După mulţi ani ea va obosi, se va opri şi voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte puţin. Mânuţele şi picioruşele mele au început să se contureze. Dar va trebui să mai aştept mult timp până când mă vor ajuta să ajung în braţele mamei, până când voi putea să vin cu bucheţelul de flori în mânuţe şi să-l îmbrăţişez pe tata.
 
12 noiembrie: La mâini au început să-mi apară degetele grăsuţe. Sunt grozav de caraghioase aşa mici! O s-o trag pe mama de păr cu ele!
 
20 noiembrie: De-abia astăzi medicul i-a spus mamei că va avea un copil. Ce fericită trebuie sa fie! Te bucuri, mămico?

25 noiembrie: Cred că mama şi tata îmi caută acum un nume. Dar ei nici măcar nu ştiu că sunt fetiţă. Aş vrea să mă cheme Maria. Sunt deja măricică acum.

10 decembrie: Mi-au apărut primele firişoare de păr, moi şi aurii. Mă întreb ce fel de păr are mămica mea.
 
13 decembrie: Văd! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama mă va aduce pe lume vor fi numai raze de soare şi flori, dar mai mult decât orice aş vrea s-o văd pe mămica… Cum arăţi, mămico?

24 decembrie: Oare mămica aude şoapta inimii mele? Unii copii se nasc puţin bolnavi. Dar inimioara mea este puternică şi sănătoasă. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O să ai o fetiţă sănătoasă, mămico!

28 decembrie: Astăzi părinţii mei m-au ucis.