Archive for August, 2006

Ştiaţi că…

Friday, August 4th, 2006

* Pilulele anticoncepţionale provoacă avort timpuriu?

Ele sunt cunoscute ca o combinaţie de hormoni artificiali care au rolul de a împiedica ovulaţia (eliberarea ovulului).

Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că, de multe ori ovulaţia se produce în ciuda pilulelor de orice fel.

Prin hormonii artificiali, pilula Anti Baby are efect asupra mai multor organe din corpul feminin, fie împiedicând sarcina, fie provocând avort timpuriu:
• asupra ovarelor, împiedicând eliberarea ovulelor;
• asupra ţesutului mucoasei uterine, care se subţiază, având loc atrofierea glandelor, reducându-se astfel resursele de hrană (glycogen) pentru copil (inhibarea implantării, deci efect de avort timpuriu). Astfel, fetiţa sau băieţelul conceput moare de foame, în timp ce mama sa poate că râde, mănâncă, se plimbă, sau participă la Sfânta Liturghie.
• asupra trompelor uterine, în sensul că ovulul fecundat este transportat atât de lent, încât nu mai ajunge la timp la implantarea salvatoare şi piere (factorul tubar, tot efect de avort timpuriu).

Având în vedere faptul că fecundarea are loc aproximativ cu două săptămâni înaintea menstruaţiei aşteptate şi că pilulele omoară copilul chiar în aceste două săptămâni, menstruaţia totuşi va avea loc şi femeia nici nu va şti că a fost însărcinată.

Dintre EFECTELE SECUNDARE ale anticoncepţionalelor asupra organelor şi sistemelor enumerăm:
- aparatul cardiovascular: boala trombo-embolică venoasă şi arterială, cardiopatie ischemică, accident vascular cerebral, hipertensiune arterială;
- metabolismul: creşterea coleste-rolului, diabet zaharat;
- sistemul endocrin: anovulaţie, pubertate precoce, multiparitate, tulburări de ciclu menstrual;
 - sistemul nervos central: cefalee, migrenă;
 - pielea: eczeme, urticarie, acnee, herpes;
 - organele de simţ: tromboza şi hemoragii venoase retiniene;
 - sistemul imunitar: scăderea apărării organismului faţă de infecţii;
 - sistem hepato biliar: litiază biliară, agravarea hepatitelor acute existente etc.;
 - aparatul urinar: favorizează infecţiile uterine;
 - aparat genital: scăderea fluxului menstrual, creşterea numărului de avorturi spontane, scăderea contracţiilor tubare care duc la propagarea infecţiilor genitale;
- cancer: de sân, de col uterin, de ficat, de piele etc.
În occident, se vorbeşte tot mai mult de efectele negative şi dezastruoase ale pilulei contraceptive. Există cazuri în care adolescente, după doar câteva luni de administrare a pilulei, au avut accidente vasculare cerebrale cu pareze şi paralizii.

* Steriletul (spirala sau firul uterin) are în primul rând efect abortiv?

După testele folosite pentru stabilirea sarcinii timpurii, în ciuda folosirii spiralei, fecundaţia se petrece de câteva ori pe an. Prin producerea intenţionată a unei congestii de iritaţie în ţesutul conjunctiv uterin, fixarea fătului este împiedicată şi acesta moare, de cele mai multe ori, după una sau două săptămâni.

Astfel, steriletul ucide pruncul, cel mai adesea înainte de menstruaţia aşteptată când femeia care fusese însărcinată poate crede că, de fapt, n-a fost.

Dintre EFECTELE SECUNDARE ale steriletului menţionăm:
- infecţia mucoasei uterine, anexite, cervicite sau chiar pelviperitonite;
- perforaţia uterină, sângerări, sarcina extrauterină (una din cele mai mari pericole pentru viaţa mamei);

Din cauza acestor efecte deosebit de periculoase, din anul 1987, steriletul a fost retras de pe piaţă în SUA.

Când se folosesc Depo-Provera, implanturi sau diferite mijloace de după  relaţiile sexuale, fecundarea are de asemenea, loc şi aceste mijloace în mod automat ucid pruncii.

Argumentele amintite mai sus arată, aşadar, că există diferite mijloace incorect numite „anticoncepţionale”. Chiar dacă sunt folosite, fecundarea poate avea loc, iar pruncii sunt omorâţi în primele zile ale vieţii lor.

Prin intermediul acestor metode sunt ucişi aproximativ acelaşi număr de copii ca şi prin metodele chirurgicale.

S-a căutat ani de zile să se ascundă efectul de avort timpuriu al pilulelor şi al steriletului, ştiindu-se foarte bine că o divulgare promptă a acestui adevăr ar fi determinat multe femei să se abţină de la folosirea lor.

* Eficienţa prezervativului: care să fie oare adevărul?

S-a stabilit posibilitatea infectării cu SIDA şi prin folosirea prezervativelor. S-a constat că prezervativul are microfisuri cu diametrul între 5-50 microni iar virusul SIDA este mult mai mic (doar 0,1 microni).

Astfel, medicul ginecolog Prinz, din München, a stabilit prin calcule statistice că 100 bărbaţi infectaţi cu SIDA infectează anual 35 de femei, dacă aceştia utilizează în exclusivitate prezervativul.

Mulţi dintre cei infectaţi cu HIV nu sunt conştienţi de acest lucru, deoarece perioada medie de incubaţie a virusului este de 10 ani!

Spre deosebire de SIDA, care se transmite prin fluidele corpului, virusul papilomatos uman (HPV) este o boală cu transmitere sexuală care contactează prin contact intim direct (de la piele la piele).

Virusul papilomatos uman este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală din SUA. Câteva tipuri ale virusului papilomatos uman generează cel puţin 90% din cazurile de cancer cervical.

Cancerul cervical este pe locul doi în ce priveşte numărul deceselor de cancer în rândul femeilor din lumea întreagă. În fiecare an, aproape 5000 de femei din SUA mor de acest tip de cancer.

(Consultanţi ştiinţifici: dr.med. Rudolf Ehmann - Elveţia, dr.med. Antun Lisec - Croaţia)

Contracepţia si prezervativul împotriva rănirii nu s-au inventat

Friday, August 4th, 2006

Astăzi toată lumea „bună” arată sexy şi face sex

Crezi că asta-i haios? E trendy? Într-adevăr, mulţi măsoară respectul cu cantitatea şi frecvenţa sexului afişat sau practicat, dar nu fac altceva decât să se conformeze la o nouă religie şi să trăiască după reţetele filmelor şi revistelor. Afirmarea personalităţii înseamnă însă altceva şi mai ales auto-control. Controlează-ţi voinţa mai mult decât fiziologia.

Cât de mulţi adolescenţi care au făcut sex se mai află împreună?

Ce rău e în a face sex cu cineva pe care îl iubeşti atât de mult? Şi mai ales dacă eşti sigură că va ţine pentru totdeauna? Ei bine, cele mai multe relaţii dintre adolescenţi nu durează. Doar pentru că trupurile lor sunt apte pentru sex nu înseamnă că şi mintea şi inima lor este.

Sarcina şi bolile nu sunt singurele feluri în care sexul te poate răni

Contraceptivele şi prezervativul eşuează mult mai des decât îţi închipui. De fapt, „sexul sigur” e un mit. Dar chiar dacă ai avea „noroc”, sexul fără iubire durabilă răneşte întotdeauna: după o scurtă plăcere – dacă e şi aceea – urmează nesiguranţa, mânia şi ura de sine pentru a te fi lăsat folosită. Doar virginitatea te face integră şi neposesibilă.

Poate îţi imaginai că era iubire, dar n-a fost decât sex

Când faci sex cu cineva e foarte greu să spui ce anume iubeşti: persoana sau sexul. Pe calea asta nimic mai uşor să te afli într-o  relaţie sau chiar căsătorie cu cine nu trebuia. A aştepta până la căsătorie te ajută să-ţi dai seama dacă e cu adevărat persoana potrivită.

Şi ce dacă? Sexul poate fi uneori doar o distracţie

De ce să nu fie sexul serios doar uneori? Tocmai pentru că poate răni atât de uşor şi atât de profund. În sex eşti tu însăţi cu ce ai mai intim şi n-ai cum să te distrezi cu asta decât renunţând la stima faţă de tine.

A face sex nu te asigură că veţi rămâne împreună!

Mulţime de adolescenţi caută şi acceptă să facă sex pentru a „ţine” pe cineva. Şi apoi acela tot îi părăseşte. Dacă e obligatoriu să faci sex cu cineva pentru a-l păstra, chiar merită să-l păstrezi?

După sex cu cineva despărţirea e mult mai dureroasă

Când te încrezi în cineva foarte mult şi acela te părăseşte te simţi abuzată şi folosită. De fapt, sex poţi să faci de multe ori, dar virginitatea o pierzi numai o dată. Dacă o dai cui nu trebuie, nu mai e nevoie de un copil sau o boală ca să te doboare. Aşa că, aşteaptă. O să fi surprinsă cât de bine îţi va fi.

Nu e virginitatea o renunţare?

Nu tocmai. Virginitatea nu e nici doar abţinere, nici doar amânare, ci un preludiu. Te poţi pregăti acum prin virginitate ca să te dărui mai târziu celui iubit deplin şi exclusiv.

Virginitatea nu e o aberaţie, ci alegerea de-a fi tu însăţi!

(După o idee a U. S. Departament of Healh and Human Services)

Jurnalul unui copil nenăscut…

Friday, August 4th, 2006

5 octombrie: De astăzi începe viaţa mea. Părinţii mei nu ştiu încă acest lucru, sunt mai micuţă decât seminţele unui măr, dar totuşi trăiesc. Voi fi o fetiţă cu părul blond şi cu ochii albaştri. În mine sunt deja înscrise trăsăturile de mai târziu, chiar si faptul că o să-mi placă florile.
 
19 octombrie: Sunt unii care spun că nu sunt o persoană reală, că doar mama mea există. Dar sunt o persoană reală, aşa cum o fărâmitură de pâine este tot pâine. Eu şi mămica suntem două persoane reale.
 
23 octombrie: Astăzi am deschis pentru prima oara guriţa. Ei bine, cam peste un an pe faţa mea se va aşterne zâmbetul. Şi mai târziu voi putea să vorbesc… Şi ştiu că primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început să bată de astăzi. Până la sfârşitul vieţii, în orice clipă se va auzi uşor ritmul ei. După mulţi ani ea va obosi, se va opri şi voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte puţin. Mânuţele şi picioruşele mele au început să se contureze. Dar va trebui să mai aştept mult timp până când mă vor ajuta să ajung în braţele mamei, până când voi putea să vin cu bucheţelul de flori în mânuţe şi să-l îmbrăţişez pe tata.
 
12 noiembrie: La mâini au început să-mi apară degetele grăsuţe. Sunt grozav de caraghioase aşa mici! O s-o trag pe mama de păr cu ele!
 
20 noiembrie: De-abia astăzi medicul i-a spus mamei că va avea un copil. Ce fericită trebuie sa fie! Te bucuri, mămico?

25 noiembrie: Cred că mama şi tata îmi caută acum un nume. Dar ei nici măcar nu ştiu că sunt fetiţă. Aş vrea să mă cheme Maria. Sunt deja măricică acum.

10 decembrie: Mi-au apărut primele firişoare de păr, moi şi aurii. Mă întreb ce fel de păr are mămica mea.
 
13 decembrie: Văd! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama mă va aduce pe lume vor fi numai raze de soare şi flori, dar mai mult decât orice aş vrea s-o văd pe mămica… Cum arăţi, mămico?

24 decembrie: Oare mămica aude şoapta inimii mele? Unii copii se nasc puţin bolnavi. Dar inimioara mea este puternică şi sănătoasă. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O să ai o fetiţă sănătoasă, mămico!

28 decembrie: Astăzi părinţii mei m-au ucis.

Mărturie…

Friday, August 4th, 2006

Când m-am hotărât să fac avortul aveam 20 de ani şi o mulţime de motive:

 - nu eram căsătorită
 - prietenul meu era student şi nu dorea copilul
 - studiam la o şcoală de asistente medicale
 - nu doream să fiu o victimă

Era la începutul anilor ‘70. Fiind vorba de trupul meu şi de viaţa mea aveam tot dreptul să fac avort. Un copil ar fi fost pe atunci o piedică în viaţa mea.

Tocmai eram în stagiu la ginecologie şi am văzut pentru prima dată cum se face un avort. Trupul copilului era deja prea mare pentru a folosi metoda prin aspiraţie aşa că medicul a fost nevoit să-l zdrobească mecanic. Plângea în timp ce făcea această operaţie, căci avea şi el copii acasă. În final, împreună cu asistenta, a trebuit să verificăm dacă toate membrele copilului au fost chiuretate.

În aceeaşi perioadă trebuia eu însămi să iau o decizie cu privire la sarcina mea.. Din momentul în care am asistat la avort mi s-a împietrit inima şi împreună cu prietenul meu am luat decizia să fac avort. Copilul avea 10 săptămâni. Inima îi bătea deja, se cunoştea sexul şi i se puteau lua amprentele de la degete. Dar pe atunci eu nu ştiam toate acestea.

Aparent toate problemele mele s-au rezolvat după avort! Mi-am spus că depresiile sunt pentru cei slabi de înger, iar eu le voi învinge cu siguranţă!

Am absolvit şcoala de asistente medicale şi timp de 3 ani m-am simţit foarte bine. Nu am avut nici un fel de complicaţii post-avort. Apoi m-am căsătorit şi am devenit mamă. Abia atunci am înţeles ce transformări profunde se produc în organismul femeii la naştere.

În mod inexplicabil, la un moment dat trupul meu a început să reacţioneze la lucruri îngropate de mult în trecutul meu. Totul a ieşit la iveală cu o forţă neobişnuită. În fiecare noapte simţeam că mă lupt cu moartea. Aveam atacuri de panică, însoţite de palpitaţii foarte puternice care durau câteva minute. Aveam senzaţia că mă sufoc şi ajungeam leoarcă de transpiraţie. În fiecare noapte mă simţeam la un pas de moarte. I-am spus soţului meu că într-o dimineaţă mă va găsi moartă, dar el nu avea cum să mă ajute.

Timp de 18 ani am avut aceste stări şi am obosit să mă lupt cu ele. Nici nu mi-a trecut prin cap că îşi au rădăcina în avortul făcut cu atâta timp în urmă. Pentru mine acea problemă a fost îngropată şi uitată demult.

În situaţia disperată în care mă găseam mi-a mai rămas doar Dumnezeu, aşa că am strigat către El după ajutor. Iar El mi-a răspuns. Mai târziu am aflat că de fapt am avut două fetiţe gemene şi a fost groaznic. Am strigat către Dumnezeu: “De ce aflu asta abia acum? E prea greu pentru mine şi nu foloseşte la nimic!” Răspunsul Lui a fost foarte blând şi simplu: “Ca să-mi ceri iertare pentru doi copii.” Am plâns mult atunci… Putea El oare să mă ierte pentru cei doi copii pe care i-am ucis? Câtă răbdare şi dragoste are Dumnezeu pentru noi şi cât de preţioasă este fiecare viaţă omenească! Le-am dat şi nume celor două fetiţe: Melody şi Harmony. Această experienţă a fost ca un cadou oferit de Dumnezeu când ele ar fi împlinit 20 de ani.

Apoi a început o perioadă în care mi-am jelit fetele şi am început să experimentez iertarea lui Dumnezeu. Mi-am cerut iertare şi de la copiii mei pentru că i-am lipsit de surorile lor.

(Marianne, 42 de ani, mamă a 4 băieţi)