Vindecarea sindromului post-avort

Care este rezolvarea acestui sindrom post-avort? Avem cazuri – şi am avut multe cazuri – care s-au rezolvat. Din fericire am observat că întotdeauna aceste simptome, foarte grave uneori după avort, trec deodată, trec cu totul, nu aşa cum credeţi, că e uitat un avort – niciodată nu este uitat un avort, orice femeie îşi aminteşte de un avort, chiar dacă majoritatea îmi spun că au ucis 10 sau peste 10 copii, nu uită.

Avortul nu se uită, dar se vindecă sufleteşte în momentul în care femeile ajung la un medic sufletesc, la un preot. În momentul în care nu mai repetă această greşeală, este şi singura şansă de a se vindeca de acest sindrom, prin pocăinţă, prin spovedanie şi prin împărtăşanie. Asta mi-o spun mamele, asta mi-o spun tinerele care vin.

Vin şi îmi spun mame sau tinere care nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit niciodată, că în continuare visează şi au coşmaruri, că pe aceşti copii de multe ori îi văd aşa, rupţi în bucăţi. De multe ori îmi spun că au în continuare depresii, indiferent de ce medicamente iau. Cred că noi medicii nu suntem încă în stare şi nici nu cred că vom fi, să tratăm şi să vindecăm o boală sufletească, ceea ce este de fapt sindromul post-avort.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004

Ce este avortul?

Avortul este, din punct de vedere medical, o operaţie despre care nu s-ar putea spune că e benefică. Este poate singura dată în medicină când relaţia medic-pacient nu are scop taumaturgic (vindecător). Este prima dată când relaţia medic-pacient se inversează şi-şi pierde orice valoare, pentru că la medic se prezintă de fapt doi pacienţi sănătoşi: unul din ei pleacă bolnav şi celălalt moare. De aceea n-aş putea să-i spun relaţie medic-pacient. Aş putea să-i spun doar o rezolvare a unei situaţii neplăcute cu alta şi mai rea, şi mai neplăcută, şi mai dăunătoare, atât trupului cât şi sufletului.

Avortul este, din punct de vedere credincios, o pruncucidere. Cum o dovedim? Este foarte uşor de dovedit şi mă bucur că medicina a ajuns acolo încât poate dovedi în ziua de azi absolut toate fazele avortului, dar mai ales de ce acest avort este o crimă. S-au făcut numeroase filme în care se poate vedea ce este un om, cum are loc naşterea acestui om, dar mai ales de ce credem noi că este om de la concepţie până la naştere.

O să vedeţi că în primele trei luni acest copil este un om, acest copil este un suflet şi la 3 luni el este perfect format. Acest copil la 3 luni, chiar dacă noi am spus atâţia ani de zile că nu ştie încă ce se întâmplă, că nu simte, că nu vede, iată că în sfârşit medicina a dovedit că la 8 săptămâni acest copil deja simte, deja vede, aude, pipăie pereţii uterini. Acest copil nu vede color, vede lumini şi umbre. Acest copil recunoaşte la 10 săptămâni vocea mamei. Acest copil pipăie pereţii uterini şi aude, dar cel mai important lucru, acest copil simte durerea. Durerea există. El simte durerea, şi în momentul în care se produce avortul, simte.

Ştiţi bine că avortul legal la cerere, la noi în ţară cel puţin, se realizează în primele trei luni de sarcină, deci până la 3 luni. În momentul în care se efectuează avortul, de obicei între 2 şi 3 luni – nu mai repede, fiind prea mic rămân resturi intrauterine, placentară şi ale fătului – atunci acel copil simte tot. Deja este o traumă, este un măcel, este în cele din urmă o crimă.

Mă bucur că s-a reuşit în sfârşit să dovedească un lucru: dacă până acum copii născuţi la 6 luni, la 5 luni, la 4 luni au putut fi salvaţi într-un incubator, trataţi şi ajutaţi să crească până la 9 luni, iată că Anglia anul trecut a reuşit să salveze un copil care s-a născut la 3 luni. Asta ce înseamnă? Că ne contrazicem noi pe noi înşine. La 3 luni acest copil a fost perfect format. În incubator lui nu i s-a mai adăugat absolut nimic. În incubator până la 9 luni, acest copil doar a crescut. E adevărat că i se dezvoltă în continuare organele, simţurile, că i se adaugă zilnic milioane de neuroni, dar la 3 luni el era un copil. El este sănătos, are acum în jur de 1 an. Atunci când noi efectuam avortul, noi distrugem un copil gata şi perfect format.

Vedeţi, în Biserică noi sărbătorim zămislirile sfinţilor. Asta ce înseamnă? Că deja din momentul concepţiei acest copil are un suflet. Din momentul unirii ovulului cu spermatozoidul, deci al fecundării, acest copil va avea un suflet. Şi părintele Cleopa spune că indiferent că-l omori la o zi sau la un an este acelaşi lucru. În faţa lui Dumnezeu crima este aceeaşi, doar în ochii tăi este alta.

Dr. Christa Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004

Ce nu se spune despre metodele contraceptive

Pilulele contraceptive. În anii ’55 au încercat doi medici din America să descopere o metodă contraceptivă. Ei au aflat că cei doi hormoni, şi estrogen şi progesteron, pot să pună ovarul în repaus. Însa de curând s-a dovedit că aceşti hormoni de fapt nu fac altceva decât să producă unele, şi chiar mari, dereglări în organism.

În momentul în care noi luăm pilula, noi introducem în organism, de fapt, un surplus de hormoni, nu naturali, ci sintetici (hormoni modificaţi în laborator). Structura lor chimică este în aşa fel modificată ca să aibă un efect maxim contraceptiv şi abortiv. Şi în primul rând abortiv.

În momentul în care ingerăm aceşti hormoni, nu se întâmplă ca în cazul celor naturali, când, dimineaţa, după un timp de înjumătăţire, se elimină din organism orice surplus de hormoni naturali. Aceştia sunt hormoni sintetici, chimici, care se depozitează în timp în organism. Oricine care ia pilula timp de ani de zile, şi mai ales cinci ani şi peste cinci ani, va avea un stoc de hormoni în ficat. Acest stoc de hormoni din ficat va produce în lanţ nişte reacţii ireversibile, cronice, care duc la boli cronice, pe care noi, medicii de familie ne străduim să le vindecăm. Şi nu reuşim. Este deja târziu!

Pilula nu este doar contraceptivă, este şi abortivă. Pilula duce la avorturi. Ele nu fac nimic altceva decât înlocuiesc un avort chirurgical cu un avort hormonal. Ce înseamnă acest lucru?

Avort hormonal. În momentul în care aceşti hormoni intră în organism, ei acţionează astfel: în primul rând pun ovarul în repaus, în al doilea rând acţionează pe mucoasa uterină.

Ce fac aici? Când are loc fecundarea – pentru că trebuie să ştiţi că pilula are o mare rată de eşec, între 3 şi 8 %, chiar mai mult – în acel moment copilul, după fecundare ajunge în mucoasa uterină. Mucoasa uterină este modificată de această pilulă în aşa fel, este chiar distrusă, ca acest copil să nu se poată nida şi atunci el este avortat. Şi iată că se ajunge la un avort. Statistic, o femeie care ia o pilulă timp de 2-3 ani de zile are cel puţin două avorturi hormonale.

Tu iei o pilulă, are loc fecundarea, care duce, desigur, la acea sarcină nedorită, copilul ajunge la nivelul uterului unde este avortat după aproximativ 7-14 zile. Copilul care este avortat este atât de mic încât nu se vede, nimeni nu-şi dă seama că are un avort, doar atâta îşi poate da seama o femeie, că are un ciclu menstrual mai abundent, dar este de fapt un copil avortat. Luând pilula 5 ani, o femeie are deja multe avorturi hormonale. Ea nu le ştie, nu le conştientizează, dar ne trezim cu sindrom post-avort hormonal.

Sindromul post-avort hormonal. Am studiat cazuri de sindrom post-avort hormonal. Ce înseamnă asta? Că deşi nu au nici un avort chirurgical, sunt tot mai multe cazuri de femei care intră în depresii nervoase cronice, care intră exact în acelaşi sindrom post-avort, cu aceleaşi simptome, după ce iau ani şi ani de zile pilula.

De aceea cred că avortul hormonal este mult mai periculos, pentru că nu ştii că ai făcut avort, şi am cazuri chiar de schizofrenie. Am avut cazuri de femei care au luat pilula ani şi ani de zile şi ajung în acest sindrom post-avort fără să aibă nici un avort chirurgical.
Sigur că o să spuneţi că pilula totuşi este şi contraceptivă. Este, e adevărat, dar micropilula, cu cât se ajunge la o scădere a cantităţii substanţelor hormonale de inhibare a ovulaţiei, ca să nu dea acele reacţii secundare, cu atât mai mult e abortivă.

Boli favorizate de pilulă.
După vârsta de 35 de ani pilula nu se mai administrează. De ce dintr-o dată, după 35 de ani, nu mai e voie să se administreze pilula? Fiindcă ea produce şi favorizează o mulţime de boli cronice. Pilula produce aceleaşi boli cronice şi înainte de 35 de ani şi s-a dovedit – cel puţin materialele care au venit din străinătate au dovedit că, chiar prin întreruperea pilulei după ani de zile, nu se poate stopa cursul acestor boli.
Şi care sunt aceste boli? Aceste boli sunt date de acel stoc de hormoni care rămân în organism. Mai ales afecţiunile cardiace.

Vedeţi, în momentul în care se ia pilula, organismul este de fapt păcălit. Asta ce înseamnă? Fiind pus în repaus ovarul, el reacţionează ca şi cum femeia este gravidă. Acesta este motivul pentru care, ani de zile luând pilula, organismul reacţionează în aceşti ani ca şi când ar avea o sarcină. Şi atunci cresc cheagurile, apar acele tromboflebite, creşte colesterolul, creşte hipercoaguabilitatea sângelui. Colesterolul duce la acele boli cardiace, apar toate celelalte reacţii secundare, de obezitate să nu mai spun, te simţi ca şi în sarcină.

Ştim bine că pilula, după ani de zile de administrare, poate duce la tromboflebite. Tromboflebitele sunt cele care în 2/3 din cazuri duc la tromboflebite profunde, cronice. 2/3 din tromboflebite sunt date de pilulă.

De ce credeţi că după ani de zile de pilule se ajunge la un cancer de sân sau la cancer de col? După vârsta de 25 de ani, pilula creşte cel puţin cu 4 % riscul de cancer la sân. Cancerul de col uterin, la fel. Apoi cancerul de piele, este favorizat de pilulă. La fel diabetul zaharat, accidentele cerebrale vasculare sunt date în mare parte de pilula luată ani şi ani de zile. Am avut cazuri în care primeam bilete de la institutul inimii că anumite femei aveau o hipertensiune arterială gravă sau insuficienţă cardiacă sau infarct miocardic, făcute din cauza unui exces de pilule, luate peste 10 sau chiar 20 de ani.

Şi atunci au venit ginecologii nemţi, şi au zis: nu mai dăm pilula, că iată, rezolvă mici lucruri şi dă mari necazuri: provoacă sterilitate, chiar tulburări mari de ciclu, provoacă atâtea şi atâtea boli!

Dr. Rudolf Einman împreună cu ceilalţi ginecologi au spus că este cel mai ucigaş medicament care a existat vreodată şi care se dă acestor tinere. De ce credeţi că, după 35 de ani, dintr-o dată nu se mai dă? În Germania, după ce au murit atâtea tinere şi într-un singur an au fost 370 de accidente vasculare cerebrale, 4 dintre ele au murit – între 14 şi 25 de ani – s-a pus problema şi au fost daţi în judecată aceşti ginecologi. Avem decese, dovedite ştiinţific, că sunt din cauza pilulei. Şi atunci au recunoscut ginecologii şi oamenii de ştiinţă că e adevărat şi s-a impus o listă întreagă de analize înainte ca să se dea această pilulă.

Să ştiţi că se poate renunţa la ea în toate afecţiunile în care medicii le recomandă ca tratament. Chistul ovarian se rezolvă la prima naştere de obicei, tulburările menstruale se rezolvă la doi ani după primul ciclu menstrual. Este normal ca aceste tulburări să existe. Ciclul nu se reglementează decât după doi ani. Să nu mai vorbim de endometrioză, care apare de obicei din cauza avorturilor. Şi cu pilulă nu rezolvi ceea ce ai stricat cu avortul.
Dar ştiţi ce fac medicii, mai ales în occident? Mai mult de 4-8 luni nu recomandă pilula. La noi în ţara după 8 luni nu se opreşte, în occident după 8 luni se face pauză. La noi nu se face pauză. Se dă 3 ani, 2 ani, 5 ani. După un singur an deja, o tânără a fost paralizată. După un singur an pot apărea efectele, pentru că depinde de fiecare organism cum reacţionează la pilulă. Sunt persoane care au o hipercolesterolemie familială, altele care au înclinaţie spre diabet, altele care au atâtea şi atâtea probleme şi pilula nu face decât să le agraveze, inclusiv hepatitele şi altele. Mamele noastre, în trecut, nu se tratau cu pilulă, şi totuşi câţi copii năşteau? Sterilitatea se ştie că este dată de pilulă, care ani şi ani de zile bombardează această mucoasă uterină.

Singurul lucru de care încă se miră medicii şi este cu semn de întrebare: depresie nervoasă. De ce pilula dă depresie nervoasă? Eu am încercat să explic cu acest avort hormonal. Foarte mulţi încearcă să dea vina pe altceva, dar nu ştiu pe ce putem să dăm vina. Majoritatea elevelor care vin şi îmi spun că din cauza unui chist ovarian iau această pilulă de un an sau doi, la toate le spun să întrerupă, lei 4 luni ca în Germania, iei 6 luni. Dacă nu se rezolvă după 8 luni, întrerupi, că n-o să se rezolve nici după 2 ani, dimpotrivă, rămâi sterilă.

Pilula de urgenţă este o cantitate de hormoni, estrogen şi progesteron, care însumate duc la avort în primele zile de sarcină. Cantitatea lor e atât de mare, este ca şi dacă iei o pilulă timp de 2-3 ani într-o singură doză sau în două doze – cel puţin estrogen. De aceea această pilulă de urgenţă este atât de periculoasă încât duce de multe ori la hemoragii. Produce doar avorturi. Deci încă o dată: această pilulă de a doua zi nu este contraceptivă, ci avortează copilul.

Medicamentul cel mai bine vândut în lume să ştiţi că este pilula.

(dr. C. Todea-Gross – Conferinţă la Oradea, 2004)

Statisticile actuale demonstrează eşecul total al programe de planificare, nu numai în Statele Unite, ci în lumea întreagă, în ceea ce priveşte reducerea cazurilor de sarcină sau a numărului de adolescenţi activi sexual, în ultimii 20 de ani activitatea sexuală premaritală aproape s-a dublat la adolescenţii din SUA (The Miami Herald, 5 ianuarie 1991). Statele Unite, ţara cu cele mai multe contraceptive, inclusiv pentru minori si fără acordul părinţilor, înregistrează cele mai numeroase cazuri de sarcină la adolescente din lumea industrializată. (International Dateline, septembrie 1991).

(Consultanţi ştiinţifici: dr.med. Rudoff Ehmann – Elveţia, dr.med. Antun Lisec – Croaţia)

Partea cea mai gravă este cea nevăzută, despre mentalitatea anti-baby pe care o împărtăşesc majoritatea dintre concetăţenii noştri. Copiii cei mai firavi sunt principalele victime încă atunci când nu au nici un mijloc de apărare, atunci când sunt ucişi într-un sistem aşa-numit medical.

V-aţi pus întrebarea vreodată ce înseamnă viitorul neamului pentru noi? Vedeţi dincolo de ziua de mâine? Ce viitor putem prevedea cu o ţară secătuită de copii? Noi suntem o ţară de pensionari. Pentru că în România pensionarii sunt vreo 6,5 milioane, iar încadraţii activi sunt sub 4 milioane. E ceva ce nu s-a mai auzit.

Şcolile s-au golit. Dacă mergeţi acum în sate în care şcolile s-au creat cu foarte mare greutate, au dispărut pur şi simplu din lipsă de copii. Nu mai e nevoie de şcoli. Pentru cine să mai fie şcoli? Casele ele însele sunt goale. Ţara noastră bogată nu-şi mai poate hrăni pruncii!

Este un adevăr foarte simplu şi esenţial, fundamental: copiii sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. Noi nu mai ştim ce înseamnă binecuvântare. Pentru foarte multe familii copiii nu mai sunt binecuvântare, ci sunt blestem.

Oare de ce nu poţi să-l iubeşti pe copilul acela nenăscut tot aşa ca şi pe cel născut ştiind că diferenţa între ei este numai de vârstă? Peste câteva luni, copilul nenăscut va fi tot aşa de scump, tot aşa de unic, tot aşa de nepreţuit ca şi copilul de care nu te poţi despărţi.
Copiii sunt trataţi pur şi simplu ca nişte guri de hrănit. Ori nu este aşa. Copilul este şi cel care, foarte curând, va deveni un producător.

Nimic mai de plâns decât ceea ce vezi astăzi peste tot: nişte părinţi bătrâni, lăsaţi singuri să se descurce. N-au în jurul lor pe care să-i ajute. De multe ori când vezi bătrâni cu totul neajutoraţi, ajunşi de plâns, şi te uiţi mai de aproape la ei, îţi dai seama că îşi merită soarta. Ei şi-au făcut-o, cu voia lor. Ei n-au vrut copii. Şi acum au ajuns de aruncătura tuturor. Dar ne-o spune firea însăşi, dacă suntem atenţi la ceea ce înseamnă omul şi la ceea ce înseamnă familia, ne dăm seama că ei sunt binecuvântarea lut Dumnezeu. Ce lucru mare e un copil! Te uiţi la el şi vezi că totul este minunat. Este făptura lui Dumnezeu. Ştiţi că România este o ţară scăldată în sângele pruncilor nevinovaţi. Şi de aceea, la toate devierile vieţii noastre răzbate prezenţa acestui blestem. Şi chiar dacă vom intra în comunitatea europeană, chiar dacă vom începe să avem bani şi maşini frumoase, chiar dacă vom începe să avem şosele şi autostrăzi, ca-n occident, blestemul tot va stărui asupra noastră, atâta vreme cât nu ne vom întoarce, cât nu ne vom da seama de marele păcat în care ne aflăm.

(Preot Vasile Mihoc – tată a 13 copii)

Veţi spune poate că acest copil avortat în primele ore sau zile de viaţă, nu este încă format. Să ştiţi că nu este adevărat, deoarece din momentul fecundării, adică a unirii ovulului cu spermatozoidul, zigotul, adică embrionul este deja format şi însufleţit. Această însufleţire este o taină pe care numai Dumnezeu o ştie, dar argumentele le găsim şi ni le arată Biserica în Vechiul şi Noul Testament din Sfânta Scriptură, dar le găsim şi în scrierile Sfinţilor Părinţi.

În primul rând este porunca dată de Dumnezeu: „Să nu ucizi!” Nu ni se dă nici un motiv să credem că pot exista circumstanţe atenuante.

Regretatul părinte Ilie Cleopa, fost vieţuitor în Mănăstirea Sihăstria, ne spune: «Toate păcatele sunt păcate, dar pruncuciderea (avortul) este mai mare decât toate. O femeie care a făcut un singur avort, este oprită de la Sfânta împărtăşanie 20 de ani. Este ucidere de om.

Să nu-mi spui mie, cum venise o femeie: „Da, părinte, dar era numai de o lună”. O lună? Auzi ce spun Sfinţii Părinţi? „Precum când tună şi fulgeră odată ai văzut lumina fulgerului, odată auzi tunetul aşa este şi zămislirea pruncului”. Dacă Dumnezeu vrea atunci să zămislească un copil, în aceeaşi clipă se zămisleşte şi trupul şi sufletul, în aceeaşi clipă. Şi dacă după împreunare ai încercat să împiedici naşterea şi să faci vreun avort, chiar şi după un ceas după ce te-ai împreunat, ucigaş de om eşti.

Ori ucizi omul de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit, tot ucidere este, pentru că stai împotriva lui Dumnezeu, a Creatorului, care a scris la început, aţi văzut ce spune Scriptura: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi. Dumnezeu Atotcreatorul creează, cum zice proorocul: „Eu creez duhul omului în pântecele maicii lui”.»
Canoanele, în care se exprimă oficial şi autentic gândirea Bisericii, privesc avortul ca pe un caz de faptă voită şi intenţionată şi de aceea fixează ca pedeapsă pentru făptaşi şi complici, pedeapsa cuvenită uciderii.
 

Sfaturi pentru tineri

Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că, pe când era în viaţă, nu participa la cununia celor ce veneau să o facă în Mânăstirea Cernigovului. Şi aceasta, pentru că, fiind înzestrat cu darul înainte vederii, cunoştea dinainte când cei ce se cununau mai erau sau nu feciori.
Totuşi o dată a rămas şi s-a rugat mult pentru cei doi tineri, iar la sfârşit a spus că: „această pereche într-adevăr a fost o pereche de feciori, fată şi băiat, pentru că am văzut Duhul Sfânt trecând de la unul la altul.”
Iată o mărturie din care se vede clar cât de importantă este pentru suflet starea de curăţie, trupească şi sufletească, a celor ce se căsătoresc şi cât de plăcută este înaintea lui Dumnezeu.

Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună tânărul sau tânăra este: până unde trebuie să meargă în relaţia de prietenie ce precede căsătoria? Până la relaţia trupească? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatore de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele vor îndemna să se facă aceasta. Se aduc şi argumente „medicale” şi „ştiinţifice” care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă. Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el?

Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care nu o fac până la căsătorie. Dacă tânărul este cu adevărat curajos, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese de ce le spun alţii, chiar cu riscul de a fi luaţi în batjocură.
Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.

Poate aţi auzit de deviza ”Make love, not sex!” Am văzut că în ultima vreme  această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.
Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.

Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus.
Dar pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.

Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad.

Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului.

Sărut mâna, măicuţa mea!

Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ţi şoptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist şi de îndurerat, pentru că vrei să mă omori, crezând că-ţi sunt o grea povară…

Dar tu nu ştii cât e de greu să nu-ţi aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îţi văd chipul tău, măicuţă dragă.

Cât aş vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, pace şi bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună şi cum am învinge toate necazurile şi mai ales ce frumoasă ar fi viaţa alături de tine!

Aş vrea şi eu să mă pot bucura de frumuseţea cerului senin, să alerg cu voioşie prin câmpul înflorit, să-ţi împletesc mândră cununiţă şi să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certăreţe…

Ţi-aş încânta sufletul cu multe ghiduşii, iar drăgălăşeniile mele ţi-ar descreţi fruntea în clipele de cumpănă. Te-aş ocroti şi m-aş face scut împotriva necazurilor.

Nu gândi că sunt mic şi neputincios, pentru că, primindu-mă pe mine în viaţa ta, măicuţă bună, pe Pruncul Hristos îl primeşti. Tresar de bucurie gândind cum ţi-ai rezema capul obosit pe umărul meu şi câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneţilor tale.

Măicuţă, trebuie să-ţi mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâşia şi mă va transforma în bucăţele mici, fără de viaţă, care vor ajunge la gunoi…

Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara şi cum tremur de frică?

Măicuţă dragă, aş vrea să mă pot uita în ochii tăi şi să te rog să ai milă de mine, să-ţi zâmbesc drăgălaş – cum numai eu ştiu – şi să te strâng în braţe şi să-ţi dau forţă şi curaj, încredere şi convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăţi, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.

Tu ştii cât e de greu să suporţi o nedreptate: o observaţie, o mustrare venită din partea cuiva care-ţi răneşte doar orgoliul. Imaginează-ţi ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptăţii tale, când tu mă dai nu numai morţii pământeşti, care e atât de grea, dar mă lipseşti şi de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze şi să-ţi dea putere, înţelepciune şi un pic de dragoste şi milă şi pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.

Familia

Familia!… Ce aşezământ dumnezeiesc!… Ce cuvânt scump nouă, tuturor!… Zicem „familie” şi înaintea ochilor noştri apar chipurile de neuitat ale părinţilor care ne-au născut şi ne-au crescut… Zicem „familie” şi ne gândim la fraţii şi surorile în mijlocul cărora ne simţim atât de bine.

Se ştie că temelia vieţii de familie o alcătuieşte actul căsătoriei. Prin acest act, două persoane libere, bărbat şi femeie, se angajează să vieţuiască în comun, să se ajute întreolaltă, să nască prunci şi să se bucure de toate drepturile pe care le stabilesc legile firii şi ale societăţii. Vorbind despre bărbat şi femeie, vedem că în fiinţa lor sălăşluieşte o năzuinţă de unire, de contopire. Este iubirea care îi mână pe cei tineri să se caute unul pe altul, să se dorească, să se completeze. El şi ea, din toate timpurile şi din toate locurile, se simt atraşi printr-o tainică dorinţă, care este în acelaşi timp o imensă putere, căreia nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi.

Dar cum la o construcţie se trasează mai întâi, se sapă şi se aşează fundaţiile, aşa la o căsătorie trebuie să se asigure condiţiile materiale şi morale pentru ca acea unire dintre soţi să fie tare şi să-şi atingă scopurile sale. Asta înţelegem noi prin „pregătirea pentru căsătorie”.

Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aibă în seamă cei care vor să întemeieze o familie:

Viitorilor soţi li se va cere mai întâi etatea potrivită pentru a se angaja în viaţa conjugală. Astfel că, pentru căsătorie se cere o vârstă anumită, când puterile trupeşti şi sufleteşti să fie capabile a împlini îndatoririle vieţii în comun.

Tot în legătură cu pregătirea se cuvine să amintim datoria de a chibzui bine şi a cerceta îndelung caracterul persoanei de care vrei să-ţi legi viaţa. Căci de multe ori o hotărâre pripită aduce o căinţă lungă. Căsătoria este un angajament pentru viaţa întreagă, un lucru mare, o taină dumnezeiască şi ea nu poate fi lepădată precum arunci o floare după ce s-a veştejit.

Părintele Arsenie Boca despre mărturisirea şi ispăşirea păcatelor

Mărturisirea şi ispăşirea păcatelor – sunt două lucruri diferite.

Iată cum avem noi păcatele:

1. Unele mărturisite, adică spuse înaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic (prin taina spovedaniei), şi altele nemărturisite. Pentru păcatele mărturisite căpătăm canon de pocăinţă. De obicei canonul sau pocania e chiar leacul păcatului aceluia. Şi fiindcă cuprinde într-însul o osteneală oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numeşte ispăşire; iar fiindcă pe tine te mustră cugetul şi de aceea ai alergat la spovedanie să capeţi liniştire, sigur că vei primi cu bucurie şi pocania (canonul). De aceea această osteneală după care ai venit, de bună voie, se cheamă ispăşire de bună voie.

Mulţi v-aţi mărturisit păcatele voastre şi totuşi cugetul vă mustră. De ce? De aceea, că ori nu aţi primit leacul după mărimea rănii, ori că l-aţi primit, dar nu l-ţi făcut. Şi vă mai mustră cugetul chiar şi după ce aţi împlinit toată pocăinţa şi după ce veţi fi ispăşit păcatul acela, pentru că mai sunt şi păcate nemărturisite, şi până ce nu le veţi mărturisi pe toate şi nu veţi ispăşi de bună voie toate, nu veţi putea avea pace cu pârâşul vostru. Căci cugetul nostru când ne mustră pentru păcatele noastre, să ştiţi că e glasul lui Dumnezeu în noi. Dacă noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu în noi ne-ar învăţa tainele lui Dumnezeu şi ne-ar răpi în Rai încă pe pământ fiind, dar nu poate de mulţimea şi greutatea păcatelor noastre. De aceea ne tot mustră, că doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispăşirii şi al curăţirii.

Cugetul e veriga lui Dumnezeu şi de Dumnezeu pusă în noi, de care agaţă Dumnezeu mila Sa şi ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă decât această singură verigă. Nu tânjim noi spre Dumnezeu, cum tânjeşte Dumnezeu spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu ne arde. Până când încă mai zăbovim în păcate şi nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător, iar apucându-ne de ispăşirea păcatelor, ni se face bucurie şi pace şi Lumină Dumnezeiască. Dragostea arde relele. Fericit cine o are!

2. Cu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Ştiind Dumnezeu nătângia noastră, nu ne lasă părăsiţi în întunericul necunoştinţei, ci ne trimite necazuri sau pocanie(canon) fără voie. Asta-i ispăşirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi şi orice altă suferinţă care ne îndoaie cerbicea.

Ispăşirea de nevoie e, de obicei, mai aspră decât ispăşirea de bunăvoie., pentru că şi păcatele nemărturisite sunt mai grele decât cele mărturisite de bună voie. Cu toate acestea, tu, în neştiinţa ta, te poţi împotrivi rânduielii lui Dumnezeu şi ceea ce îţi trimite Dumnezeu spre ispăşire să strici şi să întorci spre mai mare osândă, – căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu vrea fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi mâna ta.

Destul îţi este că te cercetează mereu şi atât de mult te roagă!

Hotărâţi-vă astăzi şi mărturisiţi-vă şi cele nemărturisite ale voastre, căci acele-s verigile diavolului în care îşi prinde el cârligele. Luaţi seama că dacă nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scăpa de ghearele iadului care într-aceste verigi se află. Aceasta-i mâna neagră a satanei care ne ia de minte să nu ne îndreptăm viaţa, ba, dimpotrivă, să lovim cu ocări milostiva mână a lui Dumnezeu. Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, – satana ne împinge s-o scăpăm. Voi vă speriaţi când auziţi aceasta, însă ori de câte ori blestemaţi când aveţi necazuri, să ştiţi că lucrul acesta îl faceţi: loviţi cu ocări mâna lui Dumnezeu în dauna voastră, atrăgându-vă urgia lui Dumnezeu!

Aceştia sunt cei care osândesc păcatele altora şi nu şi le văd pe ale lor; vor cădea şi ei întocmai, pentru că nu s-au rugat, ci au judecat!

Ori de la toţi cei ce se împotrivesc lucrului lui Dumnezeu în lume, de la toţi aceştia se duce duhul adevărului şi intră într-înşii duhul satanei, care li se face dumnezeul lor: ”N-au crezut adevărului şi nu l-au primit; iată le-a trimis Dumnezeu lucrarea minciunii, să o creadă pe aceasta… şi să fie osândiţi.” (II Tes. 2, 10-12) Aşa se nasc toţi sectanţii pe lume şi vine urgia lui Dumnezeu peste ei.

Alunecarea în păcate e o taină a rânduielii nevăzute. Unii cad din neştiinţă, alţii din amăgirea firii; unii din ispita diavolului, alţii că-i părăseşte Dumnezeu pentru o vreme ca să-I cunoască lipsa şi în sfârşit, căderea cea mai mare este cea din urgia lui Dumnezeu.
Împotriva mâinii întinse a milei lui Dumnezeu poţi să dai până şi cu copita dar împotriva urgiei mâniei Lui nu mai poţi face nimic.

***

În una din lucrările Părintelui Arsenie Boca, este consemnat lucrul acesta: “În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

– Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.”
(Părintele Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol.2)

 

Pregătirea pentru căsătorie

Familia!…Ce aşezământ dumnezeiesc!…Ce cuvânt scump nouă, tuturor!… Zicem „familie” şi înaintea ochilor noştri apar chipurile de neuitat ale părinţilor care ne-au născut şi ne-au crescut… Zicem „familie” şi ne gândim la fraţii şi surorile în mijlocul cărora ne simţim atât de bine.

Se ştie că temelia vieţii de familie o alcătuieşte actul căsătoriei. Prin acest act, două persoane libere, bărbat şi femeie, se angajeză să vieţuiască în comun, să se ajute întreolaltă, să nască prunci şi să se bucure de toate drepturile pe care le stabilesc legile firii şi ale societăţii. Vorbind despre bărbat şi femeie, vedem că în fiinţa lor sălăşluieşte o năzuinţă de unire, de contopire. Este iubirea care îi mână pe cei tineri să se caute unul pe altul, să se dorească, să se completeze. El şi ea, din toate timpurile şi din toate locurile, se simt atraşi printr-o tainică dorinţă, care este în acelaşi timp o imensă putere, căreia nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi.

Dar cum la o construcţie se trasează mai întâi, se sapă şi se aşează fundaţiile, aşa la o căsătorie trebuie să se asigure condiţiile materiale şi morale pentru ca acea unire dintre soţi să fie tare şi să-şi atingă scopurile sale. Asta înţelegem noi prin „pregătirea pentru căsătorie”.

Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aibă în seamă cei care vor să întemeieze o familie:

Viitorilor soţi li se va cere mai întâi etatea potrivită pentru a se angaja în viaţa conjugală. Astfel că, pentru căsătorie se cere o vârstă anumită, când puterile trupeşti şi sufleteşti să fie capabile a împlini îndatoririle vieţii în comun.

Tot în legătură cu pregătirea se cuvine să amintim datoria de a chibzui bine şi a cerceta îndelung caracterul persoanei de care vrei să-ţi legi viaţa. Căci de multe ori o hotărâre pripită aduce o căinţă lungă. Căsătoria este un angajament pentru viaţa întreagă, un lucru mare, o taină dumnezeiască şi ea nu poate fi lepădată precum arunci o floare după ce s-a veştejit. 
 
Motivul cel dintâi – am zice unicul motiv – care trebuie să-i călăuzească pe cei ce doresc să păşească pe drumul cel frumos dar plin de răspun-dere al căsniciei, este iubirea.
Când zic „iubire” nu ne gândim la atracţia simţurilor care se hrăneşte din frumuseţea trăsăturilor feţei, din strălucirea ochilor, din culoarea părului… ci avem în vedere acea afecţiune sfântă şi curată, gata de jertfă pentru binele aproapelui. Se cere o iubire care nu se caută pe sine, ci urmăreşte mulţumirea şi folosul celuilalt.

Fireşte, dragostea trupească este importantă la temelia unei căsnicii. Este un instinct puternic, o lege a naturii, care atrage la căsătorie, aşa cum legea atracţiei universale e lucrătoare în mişcarea corpurilor cereşti. Dar, dragostea trupească, singură, e prea slabă pentru a putea rezista la grelele încercări şi necazuri ce pot apărea în viaţa celor doi. Atracţia simţurilor trebuie supusă iubirii sufleteşti, izvorâtă din duhul lepădării de sine şi al jertfei. Această iubire sufletească trebuie să aibă întâietatea. În căsătorie întelegerea sufletească ţine locul pe care-l au rubinele în mecanismul unui ceas. Numai despre afecţiunea sufletească se poate spune ceea ce zicea apostolul despre iubire în genere: „Ea nu cade niciodată”. Pe când dragostea înte-meiată numai pe frumuseţea trupului se usucă întocmai ca roua, se trece ca un vis…

Fac o neiertată greşeală părinţii care vânează avere pentru copiii lor, tinerii care caută „situaţii” înalte prin căsătorie. Averea cea mai scumpă este un tovarăş de viaţă cinstit, de caracter. Mai bine să dobâdeşti o comoară în fiinţa cu care te legi, decât să o aduci în casă cu dânsa. După cum zice şi înţeleptul legii vechi: „Cel ce şi-a găsit o femeie bună, şi-a dobândit cea mai mare avuţie, un ajutor de care are trebuinţă, un stâlp care să-l sprijine”  (Isus Sirah ).

Nu putem încheia învăţătura despre pregătirea pentru căsătorie fără să nu amintim de datoria curăţiei.

Legea care trebuie să stăpânească viaţa tinerilor înainte de căsătorie este fecioria, adică abţinerea de la orice întinăciune, păstrarea parfumului tinereţii.

În numele sfinţeniei creştine câştigate prin botez, în numele demnităţii umane şi în numele copiilor care se vor naşte din trupurile lor, tinerii, băieţi şi fete, sunt datori să-şi ţină trupurile lor în curăţie deplină. Drumul spre cununie trebuie să stea sub semnul vălului alb pe care îl îmbracă mireasa în ziua nunţii. Asta înseamnă castitate, curăţie. De aceea, tinerilor le adresăm cuvintele marelui apostol al neamurilor: „Nu ştiţi oare că trupul vostru este biserică a Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Preamăriţi aşadar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu!”

Noi nu suntem ai noştri, adică nu putem dispune după bunul plac de viaţa noastră; nu avem voie să o robim poftelor celor necurate. Fiindcă Iisus Hristos ne-a răscumpărat cu prea-scump sângele Său şi aparţinem Lui, ca Dumnezeului dreptăţii şi stăpânului sfinţeniei. De aici pentru viitorii soţi marea răspundere de a nu face din trupurile lor unelte ale necurăţiei. Ei trebuie să rămână până la altar curaţi, neprihăniţi, adevărate temple ale Duhului Sfânt.

Nu tăgăduim! Înfruntarea asalturilor năvalnice ale duhurilor rele, rezistenţa în faţa ispitelor inimii, ale pildelor prietenilor, este grea. Dar mai ştim că Dumnezeu nu a pus poveri pe umerii noştri peste puterile omului. Şi mai ştim că toate sunt cu putinţă celui ce crede şi se roagă.

Temelia căsătoriilor fericite, precum şi ruina celor nefericite se află în sufletele băieţilor şi a fetelor, şi anume în anii tinereţii lor.

Preot Ştefan Slevoacă

Fecundarea in vitro

Este cea mai cunoscută metodă folosită în cazul infertilităţii din diverse cauze. Această metodă presupune fecundarea ovulului în afara organismului.

Astfel, prin laparoscopie, se prelevează ovulul de la femeie. Sperma se obţine direct de la bărbat, fie, în multe cazuri, de la băncile de spermă, unde materialul seminal este congelat. Pe un teren de cultură se provoacă fecundarea ovulului de către spermatozoizi. Zigotul uman va fi păstrat la germinat şi după 36-56 de ore poate fi transferat în uter cu şanse de supravieţuire.

Aplicarea acestor tehnici de fertilizare in vitro ridică o întreagă gamă de probleme, de la cele care ţin de ştiinţa biologică aplicată, până la cele de natură etică, sociologică sau de drept. Începând cu prelevarea ovulului matur şi până la naştere, o mare parte din embrionii creaţi în acest scop mor în diferite stadii ale evoluţiei lor. În perioada 1998-1999, în Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei de fertilizare in vitro (pe această cale s-au născut 8.300 de copii în aceeaşi perioadă).

În marea majoritate a cazurilor sunt creaţi mai mulţi embrioni în eprubetă, căci, ţinând cont de procentul redus de reuşită, nu se poate cunoaşte de la început numărul necesar. Mai mulţi embrioni sunt transferaţi în uterul mamei, în speranţa că cel puţin unul dintre ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la apariţia sarcinilor multiple. Sarcinile multiple realizate prin această metodă artificială, implică şi reducţia embrionară. Asta înseamnă că mulţi embrioni sunt eliminaţi, ca să se îmbunătăţească şansele de supravieţuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, în mod programat, a unor embrioni reprezintă un avort, un omor.

Mulţi dintre embrionii ce nu sunt transferaţi în uterul mamei constituie rezerva unui viitor tratament sau a unor experimente.

Se cunosc cazuri când embrionii, aflaţi în surplus, sunt utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice.

În Marea Britanie, în perioada 1991-1998, din cei 750.000 de embrioni, câţi au fost creaţi prin fertilizare artificială, 237.000 au fost distruşi, iar 48.000 au fost donaţi pentru cercetare.

Să adăugăm la acest tablou sumbru faptul că un procent covârşitor din cei păstraţi pentru fecundare in vitro au murit în diferite faze ale evoluţiei, până la naştere. Se cunoaşte că, în mod real, la nidare, procentul de reuşită este de 1/10 sau 2/10.

Trebuie să subliniem faptul că viaţa umană începe din momentul conceperii. Aceşti copii micuţi, abia concepuţi, sunt „cei mai mici” fraţi şi surori ai noştri. Şi în acest sens sunt spuse cuvintele Mântuitorului: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. 

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca

Spunea Părintele Arsenie: „Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: – De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: – Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană’’.

Altădată ne-a spus: „Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: „Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească – n.n), mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi:
– O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!” De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune, crescut cu rugăciune.
Şi spunea Părintele: „De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă când sunteţi însărcinate: Doamne, dă-mi un copil bun, cuminte, care să-ţi slujească Ţie; pentru tine Doamne? Care din voi aţi citit în timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului şi alte cărţi bisericeşti? Voi ziceţi că nu aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi’’

Apoi, unei femei căreia îi murise copilul atins de un tren i-a spus: „Ştii de ce l-a atins trenul? Pentru că l-ai iubit mai mult decât pe Maica Domnului. Întâi trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu şi apoi pe copil’’. Altei femei i-a spus: „Tu vii şi te plângi că copilul tău e beţiv, dar atunci când aţi zămislit copilul, soţul tău era beat’’, iar alteia care se plângea că are un băiat hoţ i-a spus că şi ea a furat când era însărcinată cu el. (Miloşan Violeta, Recea)

O bună parte din învăţăturile Părintelui vizau familia; era cu desăvârşire împotriva avorturilor. Odată era o doamnă la Părintele şi se plângea că are un singur băiat care nu se căsătoreşte. Părintele i-a spus: „Nici nu o să se căsătorească, aici ţi se opreşte neamul.” Tot din cauza avorturilor…

S-a dus la Părintele o femeie însărcinată care nu voia să aibă copii. Părintele i-a zis: „Dacă tu nu faci copilul ăsta, fata asta, omori mama a doi preoţi.” Peste vreo 20 de ani fata a născut la rândul ei doi gemeni. Nu am aflat dacă au ajuns preoţi dar sigur aşa este. (Taflan Maria, com. Mândra)

Altădată Părintele a spus: „Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.”