Category Archives: Diverse

„Mulţumesc, doctore!” – Povestea unei fotografii uimitoare

Preotul ortodox român Mihai Lupu din Canada a transmis câteva informaţii tulburătoare privind viaţa intrauterină a fiinţei umane.

Aveţi în faţă fotografia unui copil de 21 de săptămâni, în pântecele mamei sale. Numele lui este Samuel Alexander Amas. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida şi nu ar fi supravieţuit afară din pântecele mamei. Trebuia deci operat intrauterin. Iulia Amas, mama copilului, a apelat la remarcabilul chirurg Joseph Bruner de la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville-Tennesse.

Redăm în continuare cuvintele fotoreporterului Michael Clancy, angajat al publicaţiei USA Today, prezent şi el la operaţie:

„În timp ce doctorul mă întreba ce viteză de înregistrare folosesc, am surprins cu coada ochiului un tremur al uterului, dar nimeni din echipă nu provocase mişcarea. Venea dinăuntru. Dintr-odată, prin incizie copilul şi-a scos braţul şi apoi l-a retras, lăsându-şi doar mânuţa afară. Doctorul i-a prins mâna şi a ridicat-o uşor, iar copilul a răspuns strângând degetul acestuia. Ca şi cum i-ar fi încercat tăria, medicul a clătinat uşor pumnul micuţ. Pruncul îl ţinea strâns. Am prins momentul fantastic. S-a petrecut atât de repede, încât asistenta care stătea lângă mine m-a întrebat «Ce s-a întâmplat?». «Copilul a-ntins mâna!», am zis. «A, păi fac asta tot timpul», mi-a răspuns”.

Această fotografie care a făcut înconjurul lumii este o mărturie vizuală de netăgăduit a faptului că în pântecele mamei creşte un copil, nu un “glob de ţesut” sau “produs al concepţiei”. Pruncul nenăscut este o fiinţă umană, dornic  să-şi facă simţită prezenţa, precum micuţul Samuel, care parcă ar spune: “Mulţumesc, Doctore!”

Fiii noştri ne sunt părtaşi la toate împrejurările vieţii şi, probabil, înţeleg ce vorbim noi, ne pricep intenţiile, ştiu mult mai multe decât bănuim noi că ştiu. Întâmplarea următoare, relatată de o tânără doamnă, este grăitoare:

 „Eram singură acasă într-o seară. Era o linişte adâncă. Pregăteam masa. Deodată am scăpat pe lespezile de ceramică ale bucătăriei un castron metalic. Zgomotul a sunat asurzitor în tăcerea casei. Fetiţa a tresărit în pântecele meu şi multă vreme după aceea a fost neliniştită. Eu cred că pruncii noştri ştiu foarte multe lucruri, nu prin cuvinte, nici prin învăţare, ci printr-o cunoaştere ca a îngerilor.”

Aşa cum sfânt este Dumnezeu, sfântă este şi viaţa. Ea ne-a fost dată spre bucurie şi, cum ne spune într-una din epistolele sale Sf. Apostol Ioan, ne-a fost dată pentru „ca bucuria noastră să fie deplină” (I Ioan 1,4). Cine dar ar putea avea dreptul să curme viaţa dată de Dumnezeu, viaţa care este Dumnezeu?

Să celebrăm deci minunea vieţii! Să ne plecăm cu evlavie în faţa sfinţeniei vieţii! Să cinstim pe Dătătorul de viaţă, pe Domnul pe care aşa Îl mărturisim!

Jurnalul unui copil nenăscut…

5 octombrie: De astăzi începe viaţa mea. Părinţii mei nu ştiu încă acest lucru, sunt mai micuţă decât seminţele unui măr, dar totuşi trăiesc. Voi fi o fetiţă cu părul blond şi cu ochii albaştri. În mine sunt deja înscrise trăsăturile de mai târziu, chiar si faptul că o să-mi placă florile.
 
19 octombrie: Sunt unii care spun că nu sunt o persoană reală, că doar mama mea există. Dar sunt o persoană reală, aşa cum o fărâmitură de pâine este tot pâine. Eu şi mămica suntem două persoane reale.
 
23 octombrie: Astăzi am deschis pentru prima oara guriţa. Ei bine, cam peste un an pe faţa mea se va aşterne zâmbetul. Şi mai târziu voi putea să vorbesc… Şi ştiu că primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început să bată de astăzi. Până la sfârşitul vieţii, în orice clipă se va auzi uşor ritmul ei. După mulţi ani ea va obosi, se va opri şi voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte puţin. Mânuţele şi picioruşele mele au început să se contureze. Dar va trebui să mai aştept mult timp până când mă vor ajuta să ajung în braţele mamei, până când voi putea să vin cu bucheţelul de flori în mânuţe şi să-l îmbrăţişez pe tata.
 
12 noiembrie: La mâini au început să-mi apară degetele grăsuţe. Sunt grozav de caraghioase aşa mici! O s-o trag pe mama de păr cu ele!
 
20 noiembrie: De-abia astăzi medicul i-a spus mamei că va avea un copil. Ce fericită trebuie sa fie! Te bucuri, mămico?

25 noiembrie: Cred că mama şi tata îmi caută acum un nume. Dar ei nici măcar nu ştiu că sunt fetiţă. Aş vrea să mă cheme Maria. Sunt deja măricică acum.

10 decembrie: Mi-au apărut primele firişoare de păr, moi şi aurii. Mă întreb ce fel de păr are mămica mea.
 
13 decembrie: Văd! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama mă va aduce pe lume vor fi numai raze de soare şi flori, dar mai mult decât orice aş vrea s-o văd pe mămica… Cum arăţi, mămico?

24 decembrie: Oare mămica aude şoapta inimii mele? Unii copii se nasc puţin bolnavi. Dar inimioara mea este puternică şi sănătoasă. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O să ai o fetiţă sănătoasă, mămico!

28 decembrie: Astăzi părinţii mei m-au ucis.